Marti, 24 Decembrie 2013 http://www.literaturasiarta.md
Ziarul “Literatura si Arta”

Ce pot face Primăria Chişinăului şi societatea în memoria lui Emanuil Gavriliţă?

http://www.literaturasiarta.md ?l= ro &idc=29

Ce pot face Primăria Chişinăului şi societatea în memoria lui Emanuil Gavriliţă?

Cine a fost Emanuil Gavriliţă?
Cu regret, astăzi puţină lume poate răspunde la această întrebare. Altădată, când Basarabia făcea parte din România Mare, răspunsul îl ştiau până şi elevii din clasele primare.
Avocatul şi moşierul Emanuil Gavriliţă, născut cu un secol şi jumătate în urmă, pe 11 august 1847, în satul Nicoreşti, judeţul Soroca, a avut o valoroasă activitate în jurisprudenţă şi sfera socială. Numele lui se asociază însă, în primul rând, cu ziarul chişinăuian „Basarabia” (24 mai 1906 – 11 martie 1907), prima publicaţie de limbă română din Basarabia, cu un pronunţat caracter naţional-românesc. Şi asta într-o provincie aflată sub dominaţia ţaristă. În situaţia în care în Basarabia învăţământul era rusificat complet, ziarul revendica dreptul băştinaşilor la şcoala naţională. Participarea basarabenilor la viaţa politică, economică şi administrativă a provinciei şi a imperiului a reprezentat alte probleme abordate de ziar.
Contemporanii lui Emanuil Gavriliţă apreciau importanţa enormă a ziarului „Basarabia” pentru societatea moldovenească. La 24 mai 1907, „Viaţa Basarabiei” dedică un omagiu confraţilor de la publicaţia-pionier, cu prilejul unui an de la apariţie: „Astfel, astăzi... când noi moldovenii avem cuvântul tipărit, să ne aducem aminte de gazeta „Basarabia” şi de acei lucrători, iubitori de neamul lor moldovenesc, care, mai întâi de toate, s-au dat, cum au ştiut, slujirii norodului nostru din Basarabia. Şi mai cu seamă să cinstim cu sfinţenie aducerea-aminte a acelui bun moldovean de baştină, care stătea în fruntea acelei porniri moldoveneşti din Basarabia – bătrânul nostru avocat Emanuil Gavriliţă, care cel dintâi s-a supus dorinţei de a sluji moldovenilor din Basarabia, prin limba lor”. (Cel care scria aceste rânduri era conştient de identitatea românească a basarabenilor, n. M. V.-I., Figuri sorocene, Ch., 1993, „Ştiinţa”, p. 33.)
Ziarul „Basarabia” este opera mai multor persoane, dar meritul lui E. Gavriliţă e unul deosebit. Folosind statutul său înalt de nobil şi jurist, el a izbutit să înregistreze şi să conducă publicaţia pe parcursul a 9 luni şi ceva, ţinând piept atacurilor deschise şi ascunse ale administraţiei ţariste, cât şi ale unor ziare locale, aflate în slujba imperiului.
Oricine ar scrie istoria Basarabiei şi a presei din Basarabia, nu are cum să treacă peste numele Emanuil Gavriliţă şi publicaţia condusă de el.

Bustul „Emanuil Gavriliţă”
În perioada interbelică a existat un bust „Emanuil Gavriliţă”, executat de sculptorul Alexandru Plămădeală, turnat în bronz la Bucureşti, la 1935. Iniţiativa realizării lui s-a născut în 1931, când Chişinăul sărbătorea 25 de ani de la apariţia ziarului „Basarabia”. La şedinţa festivă, din 22 noiembrie, se înfiinţase un Comitet pentru ridicarea bustului „Emanuil Gavriliţă”, prezidat de ministrul Basarabiei, generalul Râşcanu. Ce motive obiective şi subiective o fi existat, dar se pare că bustul nu a mai fost expus într-un spaţiu public, deşi fusese realizat tocmai în acest scop. Accentuăm, bustul nu a fost distrus în 1940 de autorităţile sovietice, care ocupaseră între timp Basarabia, după cum rezultă din unele surse contemporane. În 1941, după revenirea administraţiei româneşti, el a fost regăsit, într-o stare bună, şi oferit Primăriei municipiului Chişinău, care şi-a propus să-i asigure „un loc de onoare în cuprinsul Municipiului”. La 1944 bustului E. Gavriliţă a fost evacuat la Craiova, alături de alte bunuri ale Primăriei. Soarta lui ulterioară este necunoscută. Vrem să credem că zace şi astăzi în neştire într-un depozit din România.
Stimatul domn primar Dorin Chirtoacă, alţi demnitari cu influenţă ar putea folosi bunele relaţii cu preşedintele Traian Băsescu, pentru ca prin intermediul Domniei Sale căutările să fie mai rapide şi eficiente. Subsemnata va oferi sursa de la Arhiva Naţională Istorică Centrală din Bucureşti, care demonstrează că bustul „Emanuil Gavriliţă” a fost evacuat la Craiova în anul 1944. În actul de predare-primire, întocmit de Secţia Economică a Primăriei municipiului Craiova, pe de o parte, şi delegaţii Primăriei municipiului Chişinău, pe de altă parte, bustul lui E. Gavriliţă era trecut sub denumirea „scriitor basarabean” (corect „ziarist”, n.n.).
Bustul „Emanuil Gavriliţă este proprietatea statului român, căci a fost executat în perioada interbelică, cu contribuţia acestui stat. Sunt sigură însă că în caz dacă el există, fraţii noştri ni-l vor oferi cu toată bunăvoinţa, pentru a fi expus, în sfârşit, într-un spaţiu public din Chişinău.

Placa comemorativă pentru ziarul „Basarabia”

În perioada interbelică a existat şi o atare placă, având următorul conţinut: „Aşezatu-s-a această lespede în ziua de / 22 noiembrie 1931 sub domnia M. S. Regelui / Carol al II-lea în amintirea celei dintâi gazete / româneşti din Moldova dintre Prut şi Nistru / „Basarabia” /, promotor al redeşteptărei naţionale a românilor basara / beni ce a fost adăpostită în această casă str. Mareşal / Badoglo ???(fosta Armeană) nr. 30 din Chişinău în anii 1906-1907” (text de pe imaginea din lucrarea Chişinău: Enciclopedie / editor Iurie Colesnic, Ch., Museum, 1997, p. 63).
Administraţia sovietică, instaurată în 1940, a scos-o de pe perete. Dar, minune, în octombrie 1941 ea a fost regăsită de Pantelimon Halippa în subsolul unei secţii de poliţie, clădire distrusă de bolşevici la retragere, în iulie 1941. Urma ca placa să fie reinstalată la locul iniţial. Nu ştim dacă evenimentul s-a produs ori nu în perioada războiului. Credem însă că şi placa poate fi căutată în România, alături de bustul Gavriliţă. Poate basarabenii, administraţia românească şi-au amintit de ea, la evacuarea din martie 1944, şi n-au lăsat-o pradă autorităţilor sovietice?...

Strada Emanuil Gavriliţă

S-ar putea ca în anii 1918-’40 şi 1941-’44 în Chişinău să fi existat strada Emanuil Gavriliţă. Astăzi deocamdată nu avem o asemenea stradă.
Cu mulţi ani în urmă, am studiat la Arhiva Naţională a Moldovei fondul Primăriei municipiului Chişinău şi am dat de câteva documente ce vizau denumirile de străzi din capitala Basarabiei la anii 1939 şi 1940. Pe atunci aveam un alt subiect de cercetare şi nu mi-am notat decât denumirea şi adresa documentelor. Astăzi însă, pot reveni la ele, pentru a le pune la dispoziţia Primăriei.
În caz că a existat strada Emanul Gavriliţă, să vedem care anume, şi, dacă e posibil, să revenim la vechia denumire. Emanuil Gavriliţă a avut o activitate atât de merituoasă faţă de neam, încât nu se poate să nu avem în Chişinău o stradă care să-i poarte numele.

Placa comemorativă Emanuil Gavriliţă
În Chişinău au existat două clădiri legate de numele lui Emanuil Gavriliţă. Redacţia ziarului “Basarabia” s-a aflat pe Strada Armenească, nr.30 (am văzut că în perioada interbelică ea s-a mai numit „Mareşal Badoglo” ???). Iar casa avocatului se afla pe str. Kuznecinaia, nr. 32 („Fierarilor”, din rusă; în perioada interbelică – „Ion Heliade Rădulescu”; azi – „Al. Bernardazzi”).
Din sursele consultate de subsemnata rezultă că localul care adăpostea redacţia ziarului „Basarabia” a fost demolat. Totuşi cuvântul din urmă, în acest sens, urmează să-l spună arhitecţii Primăriei.
Identificarea casei în care a locuit Emanuil Gavriliţă ţine la fel de serviciile Primăriei. În ambele cazuri trebuie să pornim de la schimbarea numerotării imobilelor. În perioada interbelică astfel de acţiuni au avut loc în anii 1939 şi 1940, fapt relatat de Monitorul Municipal Chişinău. Actualii locatari ai imobilului de pe str. Al. Bernardazzi, nr. 32, mi-au comunicat că şi în perioada sovietică s-a schimbat numerotarea caselor.
În caz de identificare a clădirilor/clădirii nominalizate mai sus, se vor găsi şi bani pentru plăcile comemorative „Emanuil Gavriliţă” şi „Ziarul “Basarabia”.
Casa Memorială „Emanuil Gavriliţă – ziarul „Basarabia”
Dacă fosta casă a lui Emanuil Gavriliţă s-a păstrat, ea poate fi transformată în casă-muzeu. Îmi dau seama că este vorba de un proiect mai dificil şi îndepărtat, dar unul realizabil.

De ce acum? De ce în acest an?
Pentru că pe 10 iunie 2010 s-au împlinit 100 de ani de la moartea lui Emanuil Gavriliţă, iar instituţiile abilitate din perioada post-sovietică nu au făcut deocamdată nimic pentru acest valoros înaintaş... Şi dacă nu ne mobilizăm cu prilejul unui jubileu..., atunci când?...
Nu-mi imaginez sărbătoarea „Limbii Române” ori a „Hramului oraşului Chişinău” din acest an fără, cel puţin, inaugurarea unei străzi Emanuil Gavriliţă.

Primele acte recuperatorii
Pe 10 iunie 2010 Emanuil Gavriliţă a fost comemorat în satul Băxani din raionul Soroca, unde s-a aflat cândva moşia acestui distins om de cultură. Aici e şi locul său de veci.
După 1989, istoricii, alţi intelectuali au vorbit şi au scris cu diverse prilejuri despre Emanuil Gavriliţă, pornind mai cu seamă de la activitatea ziarului „Basarabia”. Acţiunea din Băxani a fost însă prima dedicată anume distinsului înaintaş. Un grup de chişinăuieni, soroceni şi băxăneni şi-au dat mâna şi au „tăiat panglica” spre Drumul comemorării lui Emanuil Gavriliţă. Avem şi primele vesti bune. În curând, şcoala din satul Băxani va fi transformată în gimnaziu, ce va purta numele „Emanuil Gavriliţă”. Consiliul profesoral şi Direcţia de Învăţământ Soroca şi-au spus deja cuvântul. Aceasta înseamnă că şi prin intermediul unei instituţii secundare de învăţământ societatea va recupera necunoaşterea valorilor noastre naţional-româneşti, impusă de regimurile comuniste sovietic şi post-sovietic. O altă veste bună este că omul de afaceri Vasile Gavriliţă va suporta cheltuielile pentru restaurarea mormântului.
Vrem să credem că Primăria municipiului Chişinău, precum şi societatea vor prelua ştafeta fără prea multă întârziere.

Maria VIERU-IŞAEV

 
Copyright © 2017 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.
Tel.: +373 22 21 02 12
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com