Prima   Contact   Harta  
Prima
  Ziarul
  Patrimoniul cultural
  Forul Democrat al Românilor
  Contacte
  Ultimul număr îl găsiţi aici!
Agenda culturală
vezi mai mult
Chestionar
Cit de des accesati situl nostru?
Vezi arhiva
     
 
Prima

XVII. Procesul Bologna şi sistemul educaţional din Republica Moldova |  Versiune tipar
Inapoi
 
 
 

XVII. Procesul Bologna şi sistemul educaţional din Republica Moldova 


Despre necesitatea revenirii la această problemă

Încă pînă la producerea fenomenului de mare importanţă – semnarea de către Republica Moldova a actului de aderare la Procesul Bologna, subsemnatul împreună cu alţi colegi rectori şi conducerea Ministerului Educaţiei au depus eforturi considerabile pentru ca ţara noastră să fie admisă în Procesul Bologna. Despre aceasta  ne-am pronunţat în mass-media şi, în special, printr-o serie de articole de o semnificaţie majoră publicate în versiunea română şi rusă în ziare.
Cu regret, din mai 2005, adică după  aderarea Republicii Moldova la Procesul Bologna, au fost numiţi şi destituiţi mai mulţi miniştri ai educaţiei,  care, fie că din lipsă de competenţă, fie din ignoranţă, au lăsat de izbelişte problema Procesului de la Bologna. Ignoranţa foştilor miniştri ai educaţiei de la 2005 încoace (în speranţa că această greşeală nu  va fi repetată de actuala conducere a Ministerului Educaţiei - A.G.) a contribuit negativ la interpretarea acestui fenomen, inclusiv de către mulţi demnitari din Administraţia publică centrală.
Ţinem să menţionăm că Procesul Bologna nu este un moft al unui grup de persoane, ci necesitatea stringentă de antrenare a sistemului educaţional naţional în sistemul educaţional european. În mai 2003, am fost martorii evenimentului de semnare a documentului de bază de către delegaţia Rusiei, ceea ce a făcut ca delegaţia acestui stat mare să scandeze şi să aplaude cu ovaţii îndelungate şi lacrimi în ochi acest eveniment. Remarcăm reiterat acest fapt, pentru a atrage atenţia la problema abordată. Cunoaştem că în Rusia continuă  discuţiile aprinse în acest sens, motivul principal fiind pierderea influenţei şi importanţei de altădată a sistemului universitar din Rusia, odată cu aderarea la Procesul Bologna. Cu regret, în Republica Moldova despre Procesul Bologna se discută sporadic, la un nivel diletant. Uneori, se aud voci care afirmă că Republica Moldova nu are nevoie de Procesul Bologna. În mai 2005, fără exagerare, ne-am bucurat şi noi ca şi colegii din Federaţia Rusă, doar că motivele de bucurie ale celor din Republica Moldova erau mai fundamentate – pentru prima dată, consângenii noştri au fost admişi la procesul de constituire a spaţiului european al învăţământului superior, un fenomen excepţional, la care strămoşii noştri nici nu puteau să viseze.
Ar fi o eroare să spunem şi să criticăm dur foştii responsabili în problema învăţământului, care au activat în Executiv şi Legislativ. Câte ceva s-a întreprins. La nivelul Consiliului rectorilor, a fost pregătit proiectul Codului educaţiei, care apoi fusese aprobat de către conducerea Ministerului Educaţiei şi elaborat conform cerinţelor actelor normative adoptate la mai multe reuniuni ale miniştrilor educaţiei din Europa, conform prevederilor Procesului Bologna. Deoarece Procesul Bologna se referă în cea mai mare parte la învăţământul superior, au fost propuşi spre a-i acorda calitatea de normă de drept următorilor piloni de bază: asigurarea dezvoltării durabile a Europei în baza cercetării şi cunoaşterii, învăţământul universitar pe trei cicluri – licenţă, masterat, doctorat; mobilitatea academică; autonomia universitară; recunoaşterea titlurilor şi calificărilor, internaţionalizarea învăţământului superior, cât şi alte aspecte. Însă, din păcate, conducerea supremă a anulat totul şi a propus spre aprobare în Parlament un proiect incognito, care includea doar aproximativ 40 procente din proiectul elaborat de către Consiliul Rectorilor, şi a promovat în două lecturi în Parlament un Cod al învăţământului care era departe de noţiunea de reformă şi autonomie instituţională.
Se vorbeşte precum că pe lângă Ministerul Educaţiei s-a creat recent un grup de lucru, care munceşte  asupra unui alt proiect de lege a învăţământului. Ne exprimăm regretul cu privire la lipsa transparenţei în ceea ce priveşte componenţa grupului, dar şi activităţile lui. Din aceste considerente am hotărât să revenim la problema dată.

Procesul Bologna – soluţie salvatoare sau povară
Nu-mi este jenă să menţionez faptul că mă bucur ca un copil, atunci când am posibilitatea de a discuta, şi mai mult, a participa la nivel instituţional sau naţional la fenomene de importanţă europeană şi mondială. Suntem conştienţi de faptul că antrenarea învăţământului superior din Republica Moldova în sistemul educaţional european este un proces ireversibil. Dorim sau nu, aceasta se va produce. Însă ar fi regretabil dacă acest proces va fi încetinit. A califica Procesul Bologna ca o povară sau un deserviciu, înseamnă nu altceva decât a da dovadă de o insuficienţă în cunoaşterea problemei, cauzate de prevalarea unor tendinţe de stopare în promovarea sistemului educaţional naţional şi care duc la stagnarea dezvoltării societăţii în ansamblu.  Dacă instituţiile de învăţământ superior din Federaţia Rusă prin aderarea la Procesul Bologna ar putea pierde câte ceva din tradiţiile de altădată, apoi noi, cei din Republica Moldova, avem cu adevărat posibilitatea de a obţine un mare beneficiu moral, profesional şi spiritual. Procesul Bologna presupune o trecere treptată de la conţinutul sistemului educaţional naţional la cel european prin păstrarea concomitentă a elementului naţional şi plasarea acestuia pe o treaptă superioară. 
Astăzi, comunitatea universitară din ţară şi Europa este puternic influenţată de procese informaţionale, umane şi ştiinţifice, cauzate de fenomenul europenizării şi globalizării. Unul din aceste procese este moderat de către spaţiul de comunicare planetar unic, care, la rândul său, influenţează toate aspectele fiecărui individ în parte, precum şi toate componentele structurale ale societăţii umane. Sistemul informaţional şi de comunicare contemporan atrage inevitabil învăţământul superior într-un spaţiu unic, care la rândul său impulsionează semnificativ dialogul dintre sistemele educaţionale şi  creează condiţii propice pentru elaborarea normelor de drept în domeniul învăţământului superior, adecvate valorilor continentului european.

Despre rezistenţa  faţă de Procesul Bologna
În unele centre universitare din Spania, Germania, Franţa şi Italia rectorii celor mai vestite universităţi se referă la Procesul Bologna cu mare atenţie şi anumită doză de suspiciune, insistând asupra păstrării priorităţilor instituţionale şi naţionale în învăţământul superior. Iar în Franţa instituţiile de învăţământ superior care nu se subordonează Ministerului Educaţiei încearcă să saboteze Procesul Bologna. În unele ţări scandinave, rectorii de asemenea au atitudine pasivă, consideră că această reformă este prea dificilă şi evită eforturile exagerate în domeniu. Aceeaşi situaţie este şi în Germania, ţară în care învăţământul superior a fost dintotdeauna bazat pe tradiţiile independenţei universitare susţinută de landuri. De aceea, în majoritatea statelor puternic dezvoltate şi centrele universitare europene cu tradiţii seculare, lansarea ideii de creare a unui sistem educaţional superior continental unic a fost salutată cu puţin entuziasm. Nu întâmplător, iniţiativa creării sistemului de studii europene - Procesul Bologna - a parvenit nu de la rectorii instituţiilor de învăţământ superior, ci de la miniştrii educaţiei. Prin urmare, conservatismul  rectorilor a fost frânt de viziunea miniştrilor  educaţiei, care au răspuns la necesităţile imperioase ale timpului semnalate de Consiliul Europei şi Comunitatea Europeană. Este mai mult decât bizar să opui rezistenţă principiilor fundamentale ale Declaraţiei Procesului Bologna, care prevăd extinderea posibilităţilor de obţinere a studiilor europene, mobilitatea studenţilor şi profesorilor – fenomen ce urmează să finalizeze în ultimă instanţă cu formarea identităţii europene.
Este cunoscut din cele mai vechi timpuri – elementul novator întotdeauna a fost recepţionat şi aprobat cu mare dificultate. În realitate, în mod deschis, nimeni dintre responsabili la nivel de stat european nu se opune creării sistemului de învăţământ superior european. Toţi înţeleg şi recunosc că crearea sistemului învăţământului superior european este posibilă odată cu dezvoltarea şi integrarea în acest sistem a subsistemelor sau sistemelor educaţionale naţionale.
De acea, este foarte important ca, la nivel de gândire de stat, să fie implementat modelul sistemul educaţional naţional prin adoptarea unui cod  de legi în domeniul educaţiei, care va promova conceptul propriu naţional, capabil de a fi integrat în sistemul european. Aidoma Codului de legi basarabene alcătuit în 1814 de către juristul Andronache Donici, preluat integral în codificarea rusă şi păstrat integral până la 1936 în Свод Законов Российской Империи, aşa vedem noi acest cod de legi în domeniul educaţiei în Republica Moldova. Spun aşa, deoarece noi, cei din Republica Moldova, avem o experienţă bogată în acest sens şi venim  în Europa nu doar ca şi consumatori de valori, dar şi ca generatori de idei şi realizări demne de preluat de către contemporanii europeni, ca, de exemplu, în domeniul educaţiei. Iată de ce este important ca succesele noastre să fie posibil de îmbrăcat în norma juridică şi de expus prin norma de drept. Este important să fim capabili de a depăşi  sindromul subestimării naţionale.

Ce este  bine în Republica Moldova?
În majoritatea universităţilor europene la 20 de studenţi revine  câte  un profesor. La noi este alt model, au fost păstrate principiile vechi de tutelare şi lipsă de informaţie. În Republica Moldova există un sistem puţin mai învechit, dar aprobat şi susţinut de societate, un sistem mai individualizat, când profesorul lucrează cu 8-12 studenţi în grupa academică.  Doar în trei instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova coraportul profesor-student constituie 18-24. Refuzul unui astfel de model ar perturba sistemul de pregătire a specialiştilor în Republica Moldova deoarece apare efectul negativ al sistemului învăţământului preuniversitar, care este inferior celui occidental. Sunt şi alte exemple de acest gen.

Ce este negativ în Republica Moldova?
În documentele de bază ale Procesului Bologna (Declaraţia de la Berlin)  se stipulează că studiile doctorale sunt considerate drept treaptă a treia de studii superioare, la absolvirea cărora se eliberează un document unic  - gradul de doctor în ştiinţe. La noi a fost continuată o moştenire nu prea reuşită, preluată din modelul sovietic şi îmbrăcată în varianta veche de „habilitat” german. Este  normal şi logic ca studiile superioare să culmineze cu teza de doctorat, iar dacă ţinem cont de învăţământul continuu, treapta a treia continuă cu alte forme  de studii superioare pe parcursul întregii vieţi a omului. Tocmai datorită criticilor din partea mai multor  specialişti în domeniu, Conferinţa de la Berlin din 2003 a miniştrilor educaţiei din Europa a consfinţit: „conştientizând necesitatea creării unor relaţii mai fructuoase în sistemul învăţământului superior european, cât şi importanţa cercetărilor ştiinţifice ca parte componentă a învăţământului superior în Europa, miniştrii au  găsit de cuviinţă  de recunoscut treapta a treia  în Procesul Bologna – doctoratul, suplinindu-l la treptele inferioare: licenţa şi masterat”. „Dornici” de integrare în Europa, în Republica Moldova, a fost adoptat în 2004, contrar Declaraţiei de la Berlin, Codul cu privire la ştiinţă şi inovare, prin care doctoratul este scos în afara sistemului de învăţământ superior.
„Magna Charta Universitatum” de asemenea apreciază drept o sinergie comună cercetarea ştiinţifică şi studiile universitare. 

Misiunea de inovare a universităţilor
Activitatea inovaţională în universităţile clasice demonstrează că în condiţiile de liberalizare a pieţei de valori, instituţia de învăţământ superior este impusă  să reacţioneze adecvat la necesităţile economiei, administraţiei, managementului, industriei, domeniului social. Societatea contemporană este cointeresată în utilizarea tehnologiilor moderne, capabile să asigure o dezvoltare durabilă, de aceea universităţile clasice sunt receptive la procesele din domeniul social, economic şi după statutul lor sunt integrate  în activitatea inovaţională.
Misiunea inovaţională a universităţilor este manifestată prin contractele cu organele administrative  publice locale, regionale şi centrale, unităţilor industriale „businessului în domeniul programării dezvoltării regionale”. Unele universităţi în general anticipează cerinţele timpului, contribuind la pregătirea specialiştilor în domeniul inovaţional mizând pe ziua de mâine.
Tendinţa universităţilor de a inova şi implementa tehnologii contemporane contribuie nu doar la procesul de pregătire a specialiştilor, capabili de a crea noi locuri de muncă şi de a extinde piaţa muncii.
Iată de ce, în acest sens urmează a fi revăzut conţinutul Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, care a fost adoptat în 2004 şi vine în contradicţie cu prevederile organismelor europene specializate în învăţământul superior.

Globalizarea
În ce măsură învăţământul superior reacţionează la procesul globalizării? În ce măsură  este posibil ca universităţile să-şi optimizeze activitatea? Ce strategii îşi propune universitatea în sensul dezvoltării durabile?
Fenomenul globalizării nu este ceva ultramodern. În timp ce unii afirmă că fenomenul globalizării este un fenomen relativ contemporan, apărut acum  circa 10 ani, noi nu facem nicio descoperire şi afirmăm că acest fenomen este de o vârstă cu istoria omenirii, pur şi simplu, mulţi nu cunosc aceasta. Antrenarea comunităţii mondiale în procese de globalizare a urmat sub diverse forme şi metode pe parcursul mileniilor şi secolelor, şi de fiecare dată s-au produs transformări radicale, la care strămoşii poporului nostru nu au participat. Astfel, ca urmare a migraţiei popoarelor orientale a apărut Drumul Mătăsii. Marile descoperiri geografice au atras după sine concomitent mai multe fenomene - au fost incluse în circuitul valorilor umane popoarele Africii, Asiei, Oceaniei şi Americii, apar imperiile coloniale; sunt puse bazele pieţiei unice mondiale; apar relaţiile noi capitaliste; băncile, etc. Nu mai puţin important este că drept urmare a începutului globalizării în spaţiu şi timp – se micşorează distanţa, popoarele şi ţările au devenit mai aproape şi transparente.
Dacă în zorii începutului globalizării informaţia despre state şi popoare era transmisă  în câteva săptămâni, luni  sau ani, astăzi  poşta electronică poate  contribui la  comunicarea rapidă dintre oameni, în acest mod, a sporit considerabil intensitatea volumului şi contactelor  dintre oameni.
În acest sens, universităţile urmează să pregătească generaţiile de tineri specialişti prin prisma perspectivei  lumii din prima jumătate a sec. XXI. Nu fac excepţie nici instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova, care urmează a pregăti nu doar specialişti prin prisma mentalităţii sec. XX, ci din perspectiva posibilităţii viitorului specialist de a activa în condiţiile concurenţei dure, a lumii fără hotare, a societăţii umane în care frontierele de altădată îşi  pierd importanţa, iar integrarea regională domină.
Este foarte necesar să se înţeleagă că procesele contemporane  în care este antrenată Republica Moldova şi tendinţele ferme de aderare la UE acordă învăţământului superior şi, prin urmare, normelor de drept din noul Cod al educaţiei un conţinut relevant, care nu a fost sensibilizat până în prezent.
Aderarea la Procesul Bologna şi eventuala aderare a Republicii Moldova la UE necesită un conţinut juridic adecvat al normei de drept din această perspectivă. Hotarele naţionale din Europa în varianta veche vor dispărea. Menţiunile tradiţionale „Naţiune-stat” vor căpăta o nouă conotaţie şi importanţă, ceea ce nu înseamnă sfârşitul existenţei statelor naţionale, ci doar o transformare a lor.
Transformările menţionate capătă o conotaţie deosebită atunci când  sunt privite prin prisma învăţământului superior ca obiect de consum. În acest sens, instituţiile superioare din Republica Moldova, indiferent de forma de proprietate, sunt obligate să-şi unifice eforturile nu doar în promovarea sistemului educaţional superior european, ci şi în intensificarea şi dezvoltarea identităţii culturale naţionale şi implementarea acesteia în cultura civică europeană. De pe aceste poziţii este necesar ca în noul Cod să se ţină cont de necesitatea antrenării  instituţiilor de învăţământ superior în colaborarea internaţională interuniversitară şi acordarea ajutorului reciproc părţilor semnatare, precum şi în activitatea  efectivă a acestora la diverse nivele: local, naţional, regional, continental şi, desigur, global. Astfel, structurile naţionale, ca de exemplu Ministerul Educaţiei, devin mai puţin importante, în timp ce structurile macroregionale, ca de exemplu Asociaţia universităţilor europene etc., sau structurile globale, ca Asociaţia internaţională a universităţilor, Agenţia universitară francofonă etc. devin tot mai importante.

Managementul şi finanţarea
Din perspectiva transformărilor radicale şi rapide, în noul  Cod al învăţământului  urmează să se ţină cont de problemele managementului universitar, posibilele schimbări în conducerea instituţiei de învăţământ  universitar, modificările din organigrama instituţiei. De exemplu, atunci când se planifică bugetul universitar pe următorii cinci ani, inclusiv asigurarea anticipată pentru următorul an de studii în întregime cu statele de funcţii, nu mai corespunde timpului. Instituţiile de învăţământ superior au nevoie de a fi conduse de rectori – manageri cu calităţi de antreprenor. Altfel spus, fiecare societate, stat sau comunitate are în frunte acei rectori pe care îi merită: fie tradiţionali, fără cusururi şi care evită  riscurile şi, respectiv, tradiţia birocratică de cabinet, fie inventivi, creatori şi capabili de a-şi asuma riscul şi efectele negative ale eventualelor eşecuri.
În unele ţări, ca de exemplu Republica Moldova, guvernul a limitat substanţial autonomia universitară, atribuindu-şi dreptul de a soluţiona probleme de ordin funcţional şi administrativ, ceea ce, indiscutabil, a diminuat semnificativ calităţile inovaţionale şi de antreprenoriat ale rectorilor universităţilor.
Însă, în majoritatea statelor occidentale, SUA şi Japonia, situaţia este alta. În ultimii zece ani, chiar universităţile publice dispun de o libertate şi autonomie mare. Aceasta ne-o confirmă experienţa Japoniei. Dacă până nu demult, în această ţară 70% din instituţiile de învăţământ reveneau sectorului privat şi doar 30% sectorului public, astăzi toate instituţiile de învăţământ au statut privat  şi toate sunt finanţate  egal din bugetul public. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în alte ţări europene, spre exemplu Ungaria sau Slovacia etc. De menţionat că în Slovacia patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior este transmis comunităţii universitare, formând astfel cea de a treia formă de proprietate - cea colectivă.
În acest mod, universitatea trebuie să înveţe a supravieţui în condiţii noi. Se formează o nouă mentalitate managerială, care contribuie la modificări în regimul de finanţare, structură, principiile şi criteriile de funcţionare. Astfel, universitatea se confruntă la direct cu efectele crizei economice mondiale şi reacţionează în alt mod decât cel tradiţional. Desigur, o atare situaţie presupune o formulă intrigantă, dar cu o mare răspundere personală şi colectivă.
Pe parcursul evoluţiei învăţământului universitar, instituţiile de învăţământ superior au avut de înfruntat  multe obstacole şi probleme, pe care le-au depăşit cu succes. Şi întotdeauna, au adus beneficiu societăţilor în care au funcţionat, datorită potenţialului ştiinţific şi cadrelor didactice.
În general, universităţile diferă de la stat la stat, de la societate la societate, de la civilizaţie la civilizaţie.  Ele variază după structură, finanţare, reglementare şi management, în funcţie de specificul  istoric, cultural şi tradiţiile instituţionale şi naţionale.
În această ordine de idei, propunem ca în noul Cod al educaţiei la capitolele managementului instituţional şi finanţare să se ţină cont de recomandările organismelor europene.

Andrei GALBEN,
rector ULIM,
academician


(Continuare în numărul următor)

   
Vizitatori: 1878597
sus

© 2017 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.

Tel. +373 22 21 02 12
Fax +373 22 23 82 17
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com

Prima | Ziarul | Patrimoniul cultural | Forul Democrat al Românilor | Contacte | Ultimul număr îl găsiţi aici!
Creat de BRAND.MD