Prima   Contact   Harta  
Prima
  Ziarul
  Patrimoniul cultural
  Forul Democrat al Românilor
  Contacte
  Ultimul număr îl găsiţi aici!
Agenda culturală
vezi mai mult
Chestionar
Cit de des accesati situl nostru?
Vezi arhiva
     
 
Prima Ziarul

Ziarul
Biblioteca-patrie |  Versiune tipar
Inapoi
 
 
 
  
Biblioteca-patrie
  
Un cărturar, nu-i mai țin minte numele, afirmase că patria sa e acolo unde i se află biblioteca.
Bibliotecile noastre vechi se află în altă parte. Ele mai circulă prin lume. Bucăți din străvechile biblioteci ale Moldovei și Munteniei se află azi la Moscova, Sankt-Petersburg, Irkutsk, Kiev, Nijni-Novgorod ș.a.
Acolo să ni se afle și Patria oare?
Și dacă armenii și-au adus patria acasă, cumpărând cu bani grei toate cărțile importante ale armenilor, adunându-le din bibliotecile, arhivele, muzeele lumii, ca să constituie la Metanadaran – un centru unic dedicat cărților, noi, și aici am în vedere întreg neamul românesc, nu am început încă această repatriere necesară sau reconstituire și a acestei imagini de țară.
Cele mai importante colecții de carte românească veche nu se află azi în România sau Republica Moldova, ci în Rusia, Ucraina, Germania, Polonia, Turcia, Vatican, Grecia, Muntele Athos...
Furate, duse, cumpărate, înstrăinate.
Se știe că în secolul XVIII Grigori Potiomkin a dus biblioteca lui Constantin Mavrocordat la Nijni Novgorod în inima Rusiei în 12 care („на двенадцати фурах”): cărți valahe, grecești, latinești, nemțești etc. Era, spune cercetătorul ei Emil Dragnev, „cea mai mare bibliotecă din Europa de Sud-Est”.
Biblioteca lui Nicolae Milescu Spătaru era considerată cea mai bogată din capitala Rusiei.
Dimitrie Cantemir a fost cărturarul care a umblat prin lume cu biblioteca după el. Biblioteca sa era parte integrantă a fiinţei lui. Fără ea ar fi fost un voievod sărac. Cu ea, chiar domnitor fără ţară, el se considera bogat.
La Ţariţâno („Ciornâe Greazi” de la periferia Moscovei), mai înainte de a-şi înălţa palatul, începuse clădirea unei biblioteci, pe care şi-o dorea şi dânsul „cea mai mare din Rusia”.
Acesta, în 1711, a dus în mai multe care la Moscova toate cărţile Moldovei cu tot cu autorii lor, printre aceştia numărându-se şi cronicarul Ion Neculce, prizonier la ruşi mai mulţi ani. Un alt poet care s-a dus cu el s-a numit Teodor Corbea, care trecuse în Rusia împreună cu marele boier muntean Toma Cantacuzino şi biblioteca sa celebră.
În conacul său din Cantacuzinca, localitate inaugurată pe malul drept al râului Bug, și-a instalat biblioteca sa românească polcovnicul de husari, prinţul valah Ioan Cantacuzino, scriitor de cărţi tălmăcite din franceză şi autor al primului volum de poezii româneşti tipărit, intitulat „Poezii nouă”, care apăruse în 1802 la Dubăsari.
Petru Movilă, Nestor, tatăl lui Grigore Ureche, Pamvo Berinda, Ion Budai Deleanu aveau cele mai mari biblioteci din Liovul Poloniei (Lvivul din Ucraina de azi) în secolele XVI-XIX, când acest oraş, după mărturiile mai multor călători, vorbea româneşte. O dovadă în acest sens ar fi şi bisericile Moldovenească, Sfânta Parascheva, Sfântul Onufrie şi altele, construite de domnitori moldoveni.
Miron Costin şi-a orânduit cărţile şi a scris poeme în polonă în castelul regelui Poloniei de la Daszow.
Alţi boieri moldoveni îşi doseau cărţile de turci, ducându-le la Istanbul.
Sau de greci – ca să le ascundă în biblioteci de la Meteora și de la Sfântul Munte Athos.
Aceştia îşi purtau, de fapt, ţara cu ei.
Unii dintre ei s-au întors acasă, după ani de pribegie, dar de cele mai multe ori ţara a rămas acolo: bibliotecile pe care n-au putut să şi le repatrieze, în aşteptare de zile mai bune, când vor putea reveni şi ele.
În Evul Mediu o carte costa mai multe perechi de boi sau o turmă de oi, oamenii puneau mână de la mână ca să poată cumpăra o carte. Tătarii şi cazacii când intrau în satele noastre sărace, pe lângă fete, copii, cai sau vite, furau cărţi. După care tot ei le propuneau aceloraşi sate să le răscumpere.
Dar cele mai multe dintre acele terfeloage au rămas pe alte meleaguri, „robite” în continuare, cum li se spunea cărţilor furate în secolele trecute.
Expoziţiile de carte veche românească, inaugurate azi, conţin în cel mai bun caz Cazania mitropolitului Varlaam, apărută în 1643, sau Psaltirea în versuri a mitropolitului Dosoftei, tipărită în 1672, considerate cele mai vechi.
Din miile de cărţi scrise, alcătuite, copiate la mănăstirile şi bisericile Moldovei şi Munteniei în veacurile anterioare n-a mai rămas în Moldova şi Muntenia aproape niciuna.
Acum câteva decenii, când am alcătuit o Antologie a poeziei vechi româneşti (apărută în 1987 la Editura „Literatura Artistică”), am fost surprins să descopăr că cele mai vechi cărţi – manuscrise ale Munteniei şi Moldovei se află nesistematizate şi necercetate, prin arhive, muzee şi biblioteci ruseşti: în fondurile A.Iaţimirski, P. Şciukin, V. Undolski, I. Laptev, E. Barsov, V. Stasov ş.a. de la fosta bibliotecă „V.I. Lenin”, azi – Biblioteca de Stat a Rusiei, la Muzeul de Stat de Istorie din Moscova, („Colecţia E. Barsov”), sau în instituţii din Sankt-Petersburg – fondurile A. Iaţimirski, I. Venelin, A. Uvarova, I. Vahromeev, N. Lihaciov, A.Hludov, N. Creţulescu, M. Pogodin, T.Gapeţchi, P.Sârcu de la Biblioteca „M.E. Saltâkov-Şcedrin” ş.a., ca şi la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a URSS, azi a Federaţiei Ruse (список Яцимирского ş.a.), la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Ucrainei ş.a.), care conțin hrisoave, manuscrise, cele mai vechi cărți româneşti din secolele XIV-XIX.
Acestea provin de la şcolile de copişti de la mănăstirile Neamţu, depozitul de aici fiind numit „biblioteca centrală a Moldovei”), Bistriţa, Moldoviţa, Putna, Suceava, Agapia, Humor, Bisericani, Dragomirna, Voroneţ, Căpriana, Saharna (de aici provine o „scară” („Leastviţa”) din secolul XIV, semnalată de A. Iaţimirski, ca și Evanghelia de la Horodişte din 1492, copiată de Teodor) ş.a.
Iată câteva nume de cărturari, copişti şi autori români din acele secole de demult, pe care le-am transcris de pe unele manuscrise: Casian (1467), Eustatie Protopsaltul de la Putna (1511), monahul Mihail (1550), ieromonahul Chiprian (1550), monahul Ioan Evloghie din Moldovlahie (1558), popa Manuil din Suceava, grămăticii Mardare, Emanuil, Radu, diacul Dragomir, scriitorul ieromonah Paladie „ispisateli ot Putna”, monahul Rafail de la Dragomirna, Nicodim de la Humor (1473), Chiriac „multpăcătosul de la Putna” (la 1470), monahul Filip, monahul Visarion (ultimii doi copiaseră cărţi şi la Muntele Athos), şi alţi cărturari anonimi, care au tras primele brazde în cultura română.
Cele mai multe furturi de carte s-au făcut în secolul XIX, când colecţionari, cercetători, hoţi culţi soseau din Rusia şi colindau pe la mănăstirile din Moldova, Muntenia şi din Ardeal ca să procure la preţ de nimic de la călugări, stareţi şi preoţi, care nu mai ştiau slavoneşte, manuscrise unice din secolele XIV-XIX, pe care ulterior le vindeau unor colecţionari, muzee şi biblioteci din Rusia la preţuri fabuloase.
Unul dintre aceştia e distinsul savant, slavistul Aleksandr Iaţimirski, pe care poetul Alexe Mateevici îl va viza în poezia „La Noul Neamţ”:
„Biblioteca? Vechei-i. (El totdeauna-i gata
            cu ajutorul său.)
Destul îi de bogată...  A fost şi mai avută,
            Dar cărţi s-au mai furat;
I-i jale de-un Apostol făcut cu mare trudă,
            Dar şters de-un învăţat”.
Un alt „cititor” lipsit de bun-simţ a fost şi Gheorghe Bogaci, care la începutul anilor ’50 va extrage din biblioteca Noul Neamţ câteva manuscrise copiate de Gavriil Uric la începutul secoloului XV, pe care ulterior le va vinde Bibliotecii „V.I.Lenin” din Moscova (azi Biblioteca de Stat a Federaţiei Ruse).
În volumul „Cuvântarea lui Grigore Teologul” (Поучение Григория Богослова) din secția de manuscrise a Bibliotecii de Stat a Rusiei (Fondul 218, op. 178), copiat la 1424 la Mănăstirea Neamţ de Gavriil Uric, am fost mirat să găsesc, lângă peceţile Mănăstirii Noul Neamţ (din Chiţcanii Basarabiei), următoarea menţiune: „Поступила от Г. Богача, nr. 43 за 1950-1951” („A parvenit de la Gh. Bogaci”), în anii 1950-1951 mănăstirea mai funcţiona, ea fiind închisă în 1961.
Tot acolo am răsfoit o „Psaltire” din 1529, care a aparţinut lui Paisie Velicicovschi, cum se menţionează într-un înscris din 1887, care a fost procurată şi ea de la cercetătorul basarabean („Поступила от Г. Богача, 1952, nr. 12”).
În 1917, în cele 24 de vagoane care au transportat tezaurul românesc către Moscova se aflau şi cele mai importante vestigii scrise şi tipărite ale României: exemplarul unic de la 1644 al cărţii mitropolitului Varlaam „Răspuns la Catehismul calvinesc”, 300 de pergamente cu peceţi domneşti, 25 de volume-manuscrise româneşti şi slavoneşti, sute de cărţi rare, zeci de evanghelii slavoneşti ferecate în aur şi argint ş.a., comori aflate în prizonierat de o sută de ani şi pe care ruşii nu vor să le restituie, considerându-le pradă de război, când ele li s-au dat spre păstrare ca unor aliaţi.
E timpul ca cele mai vechi manuscrise de provenienţă românească să fie căutate, găsite, răscumpărate şi aduse acasă. Aşa cum au făcut armenii. Am propus, încă în 1988, ca la Mănăstirea Căpriana, unde a fost compus la 1435 unul dintre primele noastre poeme – „Jitia şi viaţa cuviosului Varvar” de către egumenul Chiprian, şi unde a activat cronicarul Eftimie, autorul Letopiseţului Ţării Moldovei, alcătuit în 1552-1554 –, să fie inaugurat Matenadaranul Moldovei, un Muzeu de Carte Veche şi de Manuscrise Româneşti, care ar fi adunate de prin arhivele, bibliotecile, muzeele lumii şi aduse Acasă.
Ar fi nu doar un gest de reconstituire a preocupărilor culturale ale înaintaşilor noştri, dar şi unul de dreptate faţă de cărturarii și cărţile noastre dintâi.
Nicolae DABIJA
   
 
 
Adaugă comentariu (0)
 
Nume:
Comentariu:
Vizitatori: 1997521
sus

© 2018 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.

Tel. +373 22 21 02 12
Fax +373 22 23 82 17
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com

Prima | Ziarul | Patrimoniul cultural | Forul Democrat al Românilor | Contacte | Ultimul număr îl găsiţi aici!
Creat de BRAND.MD