Prima   Contact   Harta  
Prima
  Ziarul
  Patrimoniul cultural
  Forul Democrat al Românilor
  Contacte
  Ultimul număr îl găsiţi aici!
Agenda culturală
vezi mai mult
Chestionar
Cit de des accesati situl nostru?
Vezi arhiva
     
 
Prima Ziarul

Ziarul
LA ISTANBUL, SUB SEMNUL POEZIEI... |  Versiune tipar
Inapoi
 
 
 
      
LA ISTANBUL, SUB SEMNUL POEZIEI...
   
În perioada 30 aprilie – 3 mai 2017, în orașul Istanbul (Turcia) s-a desfășurat Festivalul Internațional de Poezie.
Poeți din diverse țări ale lumii au venit să recite și să asculte cum sună versurile lor în limba turcă. E limba în care și-a scris poemele Yunus Emre, cel mai mare poet turc al tuturor timpurilor, despre care, chiar dacă se cunoaște că a compus în secolul al XIV-lea, nu se știe cu exactitate dacă a existat cu adevărat și dacă poetul-legendă nu a fost o invenție a stihuitorilor vremii sale, care ar fi plâns în locul magistrului lor.
Aceștia l-au comparat mereu cu Mansur, un răzvrătit împotriva canoanelor religioase și care și-a sfârșit opera poetică în ștreangul unei spânzurători, Yunus Emre îndemnându-și contemporanii:
„Sunt, ca Mansur, eretic, spânzurați-mă devreme,
Căci mă fur dulce, mă fur dulce cu veselie.
Adevărule, vino, ucide-mă aici, nu mă lăsa dincolo.
Asta-i dorința incrustată în vocea lui Yunus Emre”.
Cei mai importanți poeți ai Turciei au aproape cu toții destine tragice: jupuiți de vii, strangulați prin somn sau în spânzurători publice, hăcuiți în răscoale, târâți în expediții războinice, ca să cânte faptele sultanilor, închiși în penitenciare, exilați pentru poeziile lor supărate...
Aflu că marea poezie turcă s-a aflat în neconcordanță cu rigorile Coranului, dar și cu vrerile politicii, și atunci ea a avut mereu de suferit.
În anul 1404, Nesimî, un alt mare poet turc, e jupuit de viu pentru poeziile sale „păgâne”:
„Delicata, frageda, iubita fără seamăn
Privighetoarea Nesimî, ascultă graiul meu”.
Poetul Nefʼî (1572-1635), care a fost spânzurat de către sultanul Murad al IV-lea pentru o satiră scrisă la adresa marelui său vizir, e și el unul dintre cântăreții iubirii interzise:
„Fără tine în grădini trandafirul s-a stins,
Iar chiparosul ce înflorește îmi pare de foc”.
Un făuritor al poeziei divani, Nedim, e ucis în 1730, în timpul unei răscoale, fiind învinuit că el ar fi provocat-o cu gazelurile sale:
„De ce fugi de mine tu, suflete târât în pustiu,
De câte ori ți-am spus să fugi de iubire și vin”.
De la sultanul Suliman I Magnificul, care în urma unei expediții războinice împotriva lui Petru Rareș a lăsat în 1541 un poem de-al său în turca otomană, cioplit pe o placă de la intrarea în cetatea Bender (Tighina) de pe malul Nistrului:
Sunt Suliman: nu se văd mările 
                        de-ale mele fregate...”,
și până la marele-vizir Moldavoglu („fiul moldoveanului”) de la sfârșitul secolului al XVIII, aezii i-au deranjat întruna pe mai-marii zilei.
Destinul tragic al Poetului turc a continuat și-n secolele de mai încoace.
Nâzım Hikmet (1902-1963) și-a scris opera în închisoare:
„Și eu voi striga ca un cântec de luptă
Cântecul închisorii...”
Ca și contemporanul său Șükran Kurdakul (n.1927), ca și alt închis – Namik Kemal (1840-1888).
Sufletul Festivalului Internațional de Poezie de la Istanbul e Ataol Behramoğlu, cel mai important poet al Turciei de azi, care a trecut și el prin penitenciarele acestei țări, fiind condamnat în anii ʼ70 la opt ani de închisoare „pentru poezie”.
„Zidu-i împrejmuit cu sârmă ghimpată,
de zăbrea depărtarea se ține
și santinelele-s gata să tragă
dacă dorul-l trimit
către tine”,
va scrie el în una din celulele închisorii militare din Maltepe rânduri de poem care sunt azi cunoscute pe de rost de toți cei care iubesc poezia în patria sa.
Ataol Behramoğlu este unicul poet turc – şi, poate, din lume – care are statuie ridicată în timpul vieții chiar în centrul Istanbulului.
În parcul Șairler Sofası Parkı se mai află un grup statuar de poeți contemporani, care mai trăiau în anii ʼ80-ʼ90 ai secolului trecut.
E un respect pentru poezie și pentru făuritorii ei, ne spune domnul Murat Hazinedar, primar de Beșiktaș, cum e numită partea europeană a orașului Istanbul.
Fanii echipei „Beșiktaș” se adună zilnic în preajma statuii poetului Ataol Behramoğlu ca să discute despre fotbal.
- Care a fost cel mai vestit portar al turcilor? ne întreabă.
- Sultanul...
- Cum așa?
- El apăra Înalta Poartă.
Festivalul de Poezie este inaugurat la Primăria sectorului Beșiktaș al Istanbulului, în prezența autorităților locale și unde sunt prezentați oaspeții, poeți sosiți din 22 de țări: Japonia, Franța, Italia, Irak, Danemarca, Germania, Brazilia, Siria, Spania, Belgia, Irlanda, SUA, Portugalia, România, Republica Moldova ș.a., dar unde se află și foarte mulți poeți turci.
M-a impresionat faptul că pretutindeni în sediul Primăriei am văzut panouri mari pe care sunt scrise poezii. Vreau să cred că nu doar pe perioada festivalurilor de poezie.
Desfășurarea Festivalului continuă în Parcul Abassa de pe malul Bosforului, unde vin câteva mii de oameni să asculte versuri.
Fiecare poet își citește poemul în limba sa, organizatorii asigurând traducerile în turcă și engleză.
Sunt prezenți și marii poeți ai Turciei, dar și mulți poeți tineri cu barbă sură.
Pentru aceștia e o mare onoare să-și recite poemul de la microfoanele Festivalului. Aproape fiecare dintre ei îi mulțumește lui Ataol Behramoğlu pentru  „această șansă”.
Cei de pe scaune așteaptă începutul manifestării citind cărți. Majoritatea și-au adus volumele cu poezii de acasă. Unii discută între ei. Dar atunci când începe recitalul, liniștea devine desăvârșită. Poezia se ascultă în tăcere. Ca la biserică rugăciunea. Și doar aplauzele sunt cele care adaugă ritmul necesar evenimentului.
Să învățăm să ascultăm Poezia – e una dintre lecțiile pe care ar trebui să le însușim și noi. Spun acest lucru, amintindu-mi de ediția din anul trecut de la Chișinău a Festivalului „Primăvara Poeților”, când doi scriitori de-ai noștri, care se văzuseră și cu două minute mai devreme, discutau aproape cu voce tare de pe locurile lor, atunci când își recita poemele sale Justo Jorge Padrón, unul dinte cei mai mari poeți ai lumii sosit din Spania și care s-a arătat supărat pentru că a fost bruiat cu multă nepolitețe.
„Poezia ar putea să se supere dacă nu e respectată chiar de cei care o scriu”, îmi spusese atunci poetul Padrón.
De-a lungul întregii manifestări din Parcul Abassa, zeci de pescăruși – parcă dorind să asculte poezii – întretăiaseră spațiul de deasupra scenei pe care se rosteau poeme și se interpretau cântări însoțite de chitare și orchestră după versurile poeților Hâzım Hikmet, Ataol Behramoğlu, Rainer Maria Rilke, Omar Khayyãm ş. a.
Istanbulul e un oraș european. Chiar dacă vei vedea pe străzile lui și femei cu văluri pe chip, cele mai multe dintre ele sosite din țările arabe.
Turcii, care au descălecat în Anatolia în secolul al XI-lea din zona Altai-Enisei-Mongolia-Baikal, au acceptat începând cu anul 1924 alfabetul latin ușor modificat, renunțând la turca otomană (osmãnlî) notată cu caractere arabe și în care s-au scris cele mai importante opere ale literaturii clasice.
În limba turcă și-au caligrafiat pagini din lucrările lor Nicolae Milescu-Spătaru, Constantin Mavrocordat, Dimitrie Cantemir.
Istanbulul e un oraș de antene și moschei.
În vastul târg acoperit vânzătorii strigă, dar nu țipă.
Turcul lasă impresia a fi alcătuit din mult spirit întreprinzător și multă lene.
Când vrei să afli ceva, ți se creează impresia că turcii nu cunosc nicio limbă.
Pe alocuri folosesc cuvinte românești:
- Halal... bre!... chef! Dușman... harcea-parcea! Huzur... cântar... chior! Cafea... moft... sictir! ș.a.
Multele întâlniri cu cititorii de la Bahçeşehir Üniversitesi, de la Conservator, unde se studiază creația lui Dimitrie Cantemir, considerat primul compozitor turc, recitalurile de pe scenele din parcuri, ca și excursiile cu vaporul pe apele Bosforului, de unde se arată în toată măreția lor cetățile bizantine și otomane, vorbesc de faptul că Poezia la Istanbul e la ea acasă.
Plutesc pe mare
                  cupole de moschei
                                            în înserare,
precum – capete de domnitori 
                                        valahi
                                                în alte veacuri,
din barca verii
                câte vreun pescar
                                       le prinde
cu tot cu muezini
                   și poezii ce nu pot fi
                                                 scrise,
în plasa lui cu găuri largi cât 
                                    Beșiktașul;
Bosforu-n seară-i ca reșoul
                                   scos din priză,
pescărușii scot, incendiați,
                                          țipete
                                               scurte:
ca cele ale pruncilor, 
                            lui Brâncoveanu-bei,
care și-au așezat
                          pe rând, capul
                                        pe trunchi,
mai înainte 
               de a deveni
                            în Istanbuluri
poeți turci...
Nicolae DABIJA
   
 
 
Adaugă comentariu (0)
 
Nume:
Comentariu:
Vizitatori: 1901333
sus

© 2017 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.

Tel. +373 22 21 02 12
Fax +373 22 23 82 17
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com

Prima | Ziarul | Patrimoniul cultural | Forul Democrat al Românilor | Contacte | Ultimul număr îl găsiţi aici!
Creat de BRAND.MD