Prima   Contact   Harta  
Prima
  Ziarul
  Patrimoniul cultural
  Forul Democrat al Românilor
  Contacte
  Ultimul număr îl găsiţi aici!
Agenda culturală
vezi mai mult
Chestionar
Cit de des accesati situl nostru?
Vezi arhiva
     
 
Prima Ziarul

Ziarul
Mereu cu faţa spre carte |  Versiune tipar
Inapoi
 
 
 
Mereu cu faţa spre carte

Stimate dle academician Andrei Galben, reflecţiile Dumneavoastră despre carte şi biblioteci, inserate în pag. 7 a săptămânalului „Literatura şi arta” din 26 aprilie curent, mi-au răvăşit impetuos nu numai sufletul şi spiritul, ci şi trecutul-prezentul de om al cărţii şi bibliotecii.
Aveţi perfectă dreptate, aceste Sanctuare ale spiritualităţii umane, la noi în Basarabia, sunt la pământ, îndrăznesc să zic chiar, pe cale de dispariţie. Şi vina ţine nu atât de fluiditatea informaţională, cât de pasivitatea şi agramatismul factorilor de decizie în domeniu.
Biblioteca Naţională, în adevăr, este Panteonul Conservării Materiei Umane, în toată lumea civilizată ele fiind la nivel de Academie. Şi tot acolo, la Ei, oamenii cu bani mulţi deschid biblioteci, licee, universităţi etc. În India, de exemplu, au fost cazuri când la nunta tinerilor însurăţei un socru a fondat un institut ştiinţific, iar altul a deschis o bibliotecă, ştiinţifică şi ea…
La noi, din păcate, doar cazuri şi necazuri, BNRM, la concret, fiind înconjurată de lecţiile de pe la baruri, care, în preajma-i, stau ciupercă lângă ciupercă… Halal de aşa „linişte ideală”…
Unii au zâmbit, lecturându-Vă opul, ei fiind de la o altă instituţie de învăţământ superior, care măcar la vreo gazetă nu-i abonată… Habar nu au de ce BIBLIOTECĂ dispune ULIM-ul.
Să fim mereu cu faţa spre carte, iar cu spiritul spre Miracolul ei.
Dincolo de alte gânduri şi rânduri stă una dintre cele mai luminate minţi ale zilelor noastre, care va putea fi înlocuită doar peste decenii de altcineva.
Dumitru PĂSAT
   
 
 
Adaugă comentariu (0)
 
Nume:
Comentariu:
Vizitatori: 1951562
sus

© 2017 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.

Tel. +373 22 21 02 12
Fax +373 22 23 82 17
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com

Prima | Ziarul | Patrimoniul cultural | Forul Democrat al Românilor | Contacte | Ultimul număr îl găsiţi aici!
Creat de BRAND.MD