Prima   Contact   Harta  
Prima
  Ziarul
  Patrimoniul cultural
  Forul Democrat al Românilor
  Contacte
  Ultimul număr îl găsiţi aici!
Agenda culturală
vezi mai mult
Chestionar
Cit de des accesati situl nostru?
Vezi arhiva
     
 
Prima Ultimul număr îl găsiţi aici!

Ultimul număr îl găsiţi aici!
Tratat despre fericire |  Versiune tipar
Inapoi
 
 
 
  
Tratat despre fericire
  
Un adolescent mă întreabă dacă sunt fericit, îndemnându-mă să fac şi o definiţie a fericirii.
Sunt fericit.
Şi datorez acest lucru părinţilor mei, care, odată demult, când m-au petrecut la şcoli, mi-au oferit reţeta fericirii.
Ei mi-au spus:
– Dacă doreşti să devii în viaţă om fericit, să fii bun şi harnic.
Bunii mei părinţi mi-au dat astfel de înţeles că oamenii răi şi leneşi nu sunt niciodată fericiţi, chiar dacă au de toate. De ce? Pentru că nu merită.
O reţetă simplă, la îndemâna tuturor.
Discutam relativ nu demult, cu un om de la ţară. Îmi spune despre viaţa lui:
– Nu e nici bine, nici rău. Dar abia când e rău, îţi dai seama că atunci când nu era rău era de fapt bine.
E şi aceasta o lecţie despre fericire.
Pentru ţăran fericirea e o noţiune abstractă şi nu l-am prea auzit discutând despre aceasta.
Fericirea?!, ar răspunde el în stilul lui nea’ Iancu, ia colo un moft!
Dacă nu e rău, înseamnă că încă e bine, îţi va preciza el, filosofic.
Atunci când e sănătos, când nu e bolnav, el şi ai lui, când are ce munci şi mânca, când e cu voie bună şi îi arde de glume, el se consideră fericit.
În concluzie am putea afirma şi noi că majoritatea oamenilor sunt fericiţi aproape tot timpul fără să-şi dea seama.
Un rezumat al stării de fericire ar fi: suntem fericiţi atunci când nu suntem nefericiţi.
Când nu ni se întâmplă nimic rău, când nu suntem bolnavi sau necăjiţi, când rudele noastre sunt bine, suntem de fapt fericiţi fără să ştim.
Şi nefericiţi sunt doar cei – mai ales tinerii care n-au făcut încă nimic în viaţă – mereu frământaţi de gândul dacă sunt sau nu sunt fericiţi.
Fericirea are gradul ei de relativitate.
Fericiţi cei care se mulţumesc cu multul.
Fericiţi cei care se mulţumesc cu puţinul.
Depinde.
Nu toţi concep fericirea la fel.
Unii sunt fericiţi că li se dăruie. Alţii sunt fericiţi că dăruiesc. Unii sunt fericiţi când ajută. Alţii – când sunt ajutaţi.
Credinciosul e fericit că crede. Savantul e fericit că descoperă. Agricultorul e fericit că seceră sau culege roada. Îndrăgostitul e fericit că iubeşte.
Dragostea şi fericirea pentru cei mai mulţi dintre oameni sunt sinonime.
Criticul Eugen Simion afirma că marele poet Nichita Stănescu a fost un om fericit. De ce? „Pentru că a iubit pe cine a vrut şi a fost iubit de cine a vrut”.
Relaţiile cu semenii sunt importante pentru cei care se doresc fericiţi.
Un poet Romulus Vulpescu găsea că „a fi fericit înseamnă a fi îndrăgostit”.
Dar, totuşi, atâţia şi atâţia îndrăgostii nefericiţi a cunoscut istoria nescrisă a iubirii!
Afirmaţia scriitorului român când e vorba de dragoste are nevoie de o completare:
„A fi fericit? Înseamnă a fi îndrăgostit de cineva care te iubeşte”. În acest caz fericirea are ceva mai multă garanţie.
A te bucura de rezultatul muncii tale ar fi o altă definiţie a fericirii.
Ceva mai înainte afirmasem că a fi fericit înseamnă: să faci în viaţă ceea ce-ţi place şi să mai fii şi plătit pentru asta.
Un artist atunci când e întrebat:
– Crezi în Dumnezeu?, răspunde sau ar trebui să răspundă:
– Atunci când creiez (scriu, pictez, joc teatru, compun muzică, interpretez etc.), da!
Artistul imitând sau continuând, „corectând” cum îi place să spună, într-un  fel, la o altă dimensiune evident, lucrarea din primordialitate a Celui de Sus.
Oamenii din toate timpurile au fost preocupaţi să definească fericirea.
Filozofii din Grecia Antică au stabilit că pentru a fi cu adevărat fericit urmează să întruneşti patru condiţii:
a) să trăieşti în mijlocul naturii,
b) să ai preocupări artistice sau să faci ceva apropiat artelor,
c) să nu ai orgolii,
d) să fii iubit.
Ulterior creştinismul şi-a adus completările sale:
„Dacă vrei să te bucuri de desfătare, să nu cauţi desfătarea” (Sf. Ioan Gură de Aur).
„E o mare fericire să nu fii biruit de fericire” (Fericitul Augustin).
„Fericit este acela care nu gândeşte răul” (Sf. Vasile cel Mare).
„Ferice de omul care se încrede în Domnul” (Psalmul 34, 8).
Dar vor veni Marx şi Engels, socialiştii şi comuniştii, care vor spune altceva despre fericire.
„Pentru o reală fericire a maselor, este necesară nimicirea religiei ca fericire iluzorie a omului” va afirma Marx, un satanist obsedat de dorinţa de a distruge lumea, numind-o „gunoi omenesc”, el afirmând despre oameni că „toţi sunt nişte ticăloşi”.
Revoluţionarul rus Bakunin mărturiseşte că prietenul său Marx „se închina lui Satan”, lucru care-l făcea fericit. Într-o poezie el se lăuda:
„Sunt tot atât de mare ca Dumnezeu,
Asemenea lui mă învelesc cu întunericul”.
Într-o piesă de-a sa intitulată „Ulanem”  toţi protagoniştii se închină Diavolului, jură că vor săvârşi cele şapte păcate de moarte  şi nu vor face nicio faptă bună.
Marx şi-a ţinut jurământul, discipolii lui, în intenţia de a-i face fericiţi, lichidând câteva sute de milioane de semeni.
Azi interpretarea acestui fel de a înţelege fericirea ca luptă de clasă, ca ură ca „rău necesar” are tot mai puțini adepți.
Doi scriitori, doi filosofi ai culturii, Emil Proscan şi Maria Diana Popescu, într-un „lung şi util dialog” intitulat „Drama şi măreţia României sau Insuportabila libertate sau Tratat despre fericire”, vorbesc de noţiunile de bucurie, frumos, bine, credinţă, adevăr, dreptate, ca alte sinonime ale aceleia de fericire:
„Într-o seară copilul meu m-a întrebat ce este fericirea. „Ce-ţi veni?”, l-am întrebat. „Ne-a dat temă profa de română. M-am uitat pe net... Cică fericirea este o stare mentală, deci nu de suflet, şi că ea se obţine dacă trăieşti o viaţă bună şi înfloritoare. Tu ce zici, tată?” I-am vorbit despre oameni bolnavi care se fac bine, despre cei care reuşesc să-şi facă o casă făcând ani de zile economii, despre bucuria adevărată a câinelui nostru când ne vede după câteva zile de absenţă... I-am dat mai multe astfel de exemple, dar niciunul nu l-am spus cu convingere, şi nu i-am recunoscut asta. În noaptea ce a urmat şi în zilele următoare m-am gândit până la obsesie la FERICIRE!
Ce mă rog este fericirea asta? Ce anume determină nebunia după care aleargă toată viaţa încrâncenaţi oamnii? Câte sacrificii, câtă suferinţă, câte lacrimi, pentru căutătorii de fericire! Câţi munţi de cărţi şi articole s-au scris despre această himeră pe care unii au pretenţia că o trăiesc! Şi ce este până la urmă fericirea? Cum am putea să o definim? Pentru cei mai mulţi este ceva mirific, extraordinar şi foarte greu de atins, de obţinut! Cred că este neputinţa de a aprecia, de a simţi şi de a desluşi frumosul din realitatea palpabilă şi foarte la îndemână, care există peste tot în jurul nostru. Fericirea este însuşirea de a nu ignora ceea ce ai, pentru încrâncenarea de a-ţi dori altceva şi tot mai mult, mai mult, înverşunarea cu care-ţi doreşti absolutul, ignorând firescul şi tot ce pe această bordură stă”.
A scrie un tratat despre fericire astăzi, când „lumea a devenit dintr-odată un spaţiu strâmt, strâmtorat, traversat de tot mai multe strâmtori”, când fericirea cotidiană nu este aşa cum am dorit-o, ci este „rapace, posesivă, camelionică, necruţătoare, narcisistă, mitomană, egoistă”, e riscant.
Autorii reabilitează fericirea care poartă numele ideii de bine, morală, dreptate, adevăr şi frumos:
„Cred că cea mai reuşită definiţie a fericirii o pot da copacii! Oricine priveşte atent cu ochii sufletului un cireş înflorit e tentat să creadă că ea, fericirea există!”
Fericirea e identificată cu starea absolută de bine, cu libertatea de a fi de partea binelui, cu apropierea fiinţei umane de sine şi de sensul lumii, cu capacitatea de a vedea în Dumnezeu o forţă a iubirii universale, cu călătoriile spirituale „prin grădinile suspendate ale Divinităţii”.
Autorii dialogului încearcă să determine un lucru indeterminabil: ce este fericirea, cea care, ca şi dragostea, nu poate fi definită, ea poate fi doar trăită.
Pornind de aici aş mai întreba o dată: ce e fericirea? Şi aş răspunde, în cocnluzie: să fii corect cu Dumnezeu, adică cu lucrările Sale, cu lumea, cu semenii, cu sine.
Asta e fericirea.
Să fiţi fericiţi!
Nicolae DABIJA
   
Vizitatori: 1997520
sus

© 2018 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.

Tel. +373 22 21 02 12
Fax +373 22 23 82 17
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com

Prima | Ziarul | Patrimoniul cultural | Forul Democrat al Românilor | Contacte | Ultimul număr îl găsiţi aici!
Creat de BRAND.MD