Prima   Contact   Harta  
Prima
  Ziarul
  Patrimoniul cultural
  Forul Democrat al Românilor
  Contacte
  Ultimul număr îl găsiţi aici!
Agenda culturală
vezi mai mult
Chestionar
Cit de des accesati situl nostru?
Vezi arhiva
     
 
Prima Ultimul număr îl găsiţi aici!

Ultimul număr îl găsiţi aici!
Sfaturi pentru un tânăr scriitor |  Versiune tipar
Inapoi
 
 
 
    
Sfaturi pentru un tânăr scriitor
   
Un tânăr mă roagă să-i ofer câteva sfaturi: cum să devină scriitor?!
Dacă aş da un sfat poeţilor începători ar fi acesta: să nu asculte de niciun sfat.
Cu condiţia să scrie bine.
Tinereţea însăşi este poezie. Chiar nescrisă, chiar neadunată pe file, ea este singulară şi nesfârşită poezie.
Cum un sfat bun e totdeauna acela care te ajută în viaţă să te descurci şi fără el, dacă ar fi să ofer, totuşi, mai degrabă nişte sugestii decât nişte sfaturi, le-aş rândui după cum urmează:

1. Fiecare om se naşte talentat. Dumnezeu e generos cu noi. Talentul, de diversă speţă, de la arte – la aceea de a creşte flori, doarme în fiecare. El aşteaptă clipa, care poate fi apropiată prin căutări, exerciţiu, studiu, dragoste, suferinţă etc., ca să se declanşeze. Nu totdeauna însă acest lucru se întâmplă.
Cei mai mulţi dintre noi – pentru că nu le-a fost dat să se întâlnească cu acel Big-Bang, creator de lumi, îşi trăiesc viaţa,  de la un capăt al ei la celălalt, cu talentul neirosit.
Despre acest fel de oameni se spune: le doarme harul. Cu cât mai devreme e trezit, provocat, pus la lucru, cu atât şansele de a se afirma sunt mai mari.
Un om cu talent e o excepţie.
Să-i acordăm fiecărui om – ceea ce de fapt este – şansa de a deveni o excepţie.

2. Întâiul lucru pe care ar urma să-l facă un tânăr este să-şi caute o cărare care ar fi numai a sa.
În literatură drumurile bătătorite sunt cele care nu duc nicăieri.
 
3. Să scrii – nu pentru că poţi să scrii, ci pentru că nu poţi să nu scrii.

4. Important, când vine vorba de creaţie, este să faci ceea ce-ţi place, dar şi să-ţi placă ceea ce faci.

5. Fiecare poezie s-o alcătuieşti ca şi cum ar fi ultima, sau ca şi cum ar fi, tot ea, cea dintâi:  să-ţi pui în aceasta harul întreg, tot ce ai, tot ce simţi, tot ce eşti. Să fii şi să procedezi astfel ori de câte ori te apropii de fila albă. Şi să nu uiţi că o poezie se face mai întâi din iubire, apoi din cuvinte.

6. De ce ai ales literatura?
La această întrebare un scriitor ar trebui să răspundă precum mirii din satele noastre de odinioară:
– Pentru că ea m-a ales.
Adică: m-am căsătorit cu persoana iubită, pentru că eu am fost alesul ei (acesta e termenul folosit şi azi – „ales”, adică remarcat, preferat, desemnat), identificând această şansă cu însuşi destinul tău, semn sigur al vocaţiei.

7. Ce înseamnă a scrie? A mai trăi o viaţă, una paralelă cu cea pe care o ai le îndemână, de multe ori – cea autentică, asta înseamnă.
„Trăiesc cu adevărat doar atunci când scriu”, crede un creator. Sau: „Dacă n-aş rosti cuvinte, m-aş sufoca: e ca şi cum n-aş respira – rostesc cuvinte ca să respir!”.

8. Îndrăzneşte!
În copilăria mea, părinţii ne spuneau: „Dacă te duci la iaz şi te îneci, am să te omor în bătaie!” şi: „Îţi voi da voie să te scalzi în râu, numai după ce-ai să înveţi să înoţi!”
Dar – nu vei putea niciodată să înoţi fără să intri în apă. Oricâte exerciţii ai face pe uscat sau într-un lighean, nu vei deprinde nicicând înotul.
Riscă!
Iar acolo unde nu ai obstacole, creează-ţi-le!
E una dintre condiţiile creşterii tale. Nu te strădui să-i întreci pe alţii, străduie-te să te depăşeşti pe tine. De la o zi la alta, că devii mai bun, mai matur, mai aproape de desăvârşire.
„Îndrăzniţi!, spusese Iisus. Eu am biruit lumea!”.

9. Ca într-o bătălie pe care ai vrea s-o câştigi, nu aştepta momentul potrivit pentru intrarea în Marea Literatură, creează-l!

10. Cartea de debut a unui scriitor – să fie cea mai bună carte a lui. Celelalte cărţi, pe care le va scrie, să vină ca o completare, nu ca o corectare.
Or, prima carte este o înştiinţare a harului, cu temele, imaginaţia, sentimentele, felul de a fi, resursele talentului. Ea urmează să te anunţe în tot ce vei deveni. Nu te grăbi s-o tipăreşti, mai ales dacă n-ai reuşit să spui prea multe: o carte ratată poate însemna de multe ori ratarea unei vocaţii.

11. E plină literatura care-şi zice tânără de metafore second-hand, de epitete tocite, de discursuri poetice sforăitoare, de haine lingvistice ponosite, roase în poale şi la mâneci, de hrăni spirituale expirate, de borşuri literare acre, alterate.
Misiunea ta: să-i adaugi literaturii noastre dintotdeauna sângele proaspăt de care are nevoie, aerul curat cu care să respire, haine noi şi curate, care s-o prindă bine.
12. În acelaşi timp, tânărul constructor de poem nu trebuie să lase impresia că face un etaj nou sau un acoperiş de casă – undeva sus, între cer şi pământ, fără şi-l sprijine de zidăria, pereţii la care au muncit alte zeci de generaţii.
Un poet adevărat, asta e credinţa mea, nu poate fi decât modern şi tradiţionalist în acelaşi timp. Nu poţi face abstracţie de faptul că până la tine s-a scris o mare literatură şi, în acelaşi timp, nu poţi să nu ţii cont de timpul din modernitate pe care-l trăieşti.

13. Unii intră în literatură cu generaţia. Alţii – cu gaşca. Tu intră cu scrisele tale.  Ele îţi pot fi cel mai bun promotor şi apărător.
Sunt poeţi care n-au fost niciodată tineri, care s-au născut dintr-odată bătrâni. Şi poeţi care au rămas tineri şi la 80-90 de ani. O dovadă în plus că poezia, ca şi dragostea, nu ţine nici de vârstă, nici de generaţie, ea este sau nu este.

14. Scriitorii care vor să păşească într-un pas cu moda literară se demodează cel mai repede.
Ca să nu te demodezi, situează-te în afara modelor, străduişte-te ca scrisul tău să impună mode.
Oamenii care trăiesc moda au cele mai mari decepţii, când ea trece şi ei rămân de timp într-un timp care nu le mai aparţine.

15. Considerentul care îi îndemna pe mulţi tineri din generaţia noastră să vină în literatură fusese credinţa că numai cărţile pot să mai schimbe lumea, că numai Adevărul spus, promovat, cultivat poate transforma mentalităţi.
Raţiunea de a fi a cărţii a rămas aceeaşi şi azi.

16. Cum să fii original?
Îi repeţi pe alţii, mai ales pe cei pe care nu i-ai citit.
Iată de ce este necesar să-i citeşti pe toţi (cei buni): pentru ca să nu-i plagiezi, pentru ca să nu-i imiţi sau repeţi.
Uităm cel mai uşor ceea ce n-am ştiut şi ceea ce n-am citit.
Ceea ce am ştiut, nu ne uită niciodată.
Acestea, uitatele, ne găsesc totdeauna atunci când au nevoie de noi. Bat la uşă: „Hei, ce cauţi aici? Parcă te mutaseşi…”, „M-am întors, zici, pentru că am uitat ceva… Ceva din mine… Ceva din tine…”.
Aşa au loc totdeauna întâlnirile binecuvântate. Ca ale orbilor îndrăgostiţi, care vin unul în întâmpinarea celuilalt şi, din preamulta teamă că vor trece unul pe lângă celălalt, trec unul prin celălalt, ca printr-o lumină sau printr-un aer bun de respirat…
Asta e întâlnirea cu Poezia.

17. Să te laşi scris de propriile cărţi (sau cel puţin să rămână cititorul cu această impresie): ca şi cum nu tu le-ai scris, ci ele te-au scris.

18. Ceea ce așternem pe hârtie depinde în mare măsură de ceea ce trăim, dar şi de ceea ce citim. Dacă vom citi doar cărţi proaste, nu vom scrie decât cărţi proaste. Trăirile şi cărţile sunt cei mai buni profesori şi cea mai bună universitate pentru un scriitor.
Citeşte cărţi bune. Fiecare se aseamănă cu cărţile pe care le citeşte.

19. Pe când era sufleor în trupa de teatru a lui Pascaly, adolescentul Mihai Eminescu era prost îmbrăcat. Într-o zi directorul îl cheamă la el şi-i dădu nişte bani:
– Ia banii aceştia şi să-ţi cumperi de ei haine şi ghete!
Seara Pascaly îşi aminti de dispoziţia dată şi-l întrebă pe Mihai:
– Unde-s hainele şi ghetele?
– Aici, zice Eminescu, arătându-i operele lui Heine şi Goethe, pe care le cumpărase cu banii primiţi.
Acestea urmau să-i ţină de cald, mai cald decât hainele şi ghetele propriu-zise, în acea iarnă a căutării de sine a junelui poet.

20. Să scrii cărţile pe care ai fi vrut să le citeşti.
Să citeşti cărţile pe care ai fi vrut să le scrii.

21. Te face să exişti, ca scriitor, nu doar ceea ce scrii, dar şi ceea ce citeşti.
Din păcate, azi cărţile din multe case în care a pătruns internetul miros a mucegai. Nu le lăsa uitate, sau înghesuite prea mult de noile tehnici ale cunoaşterii.
Învaţă să citeşti cărţile. E una dintre marile bucurii ale vieţii şi una dintre tainele scrisului. Şi mai învaţă să le reciteşti. Le vei găsi altele, pentru că la fiecare vârstă le vei citi mereu altfel. Deoarece se ştie: o carte care nu merită să fie citită a doua oară nu va merita să fie citită nici pentru prima oară. Acestea sunt cărţile în care ne regăsim pe noi înşine, cu gândurile, frământările, cu fragmente din sufletul nostru, cu viaţa noastră trăită şi netrăită. Pe ele le completezi, în gând, în simţire, iar ulterior – şi în scrieri, cu experienţa vieţii tale.


22. Suntem o familie: scriitori şi cititori. Scrisul e ca dragostea, ce are nevoie de doi, unul fără celălalt nu poate rezulta dragoste.
În acelaşi timp un autor – să nu se lase modelat, cultivat, „confecţionat” de gustul cititorului de duzină, să nu coboare la nivelul acestuia, datoria lui fiind să formeze, modeleze, cultive gustul cititorului, pe care să-l ajute să urce la nivelul său de cunoaștere.

23. Să ai exerciţiul zilnic. Muza, ca orice femeie, e geloasă: dacă nu-i vei acorda suficientă atenţie, ar putea să te părăsească. Iar un scriitor, ca să se afirme, are nevoie şi de voinţă, nu numai de talent.
Scrie mult, ca să ai de unde alege, şi vei scrie şi bine (Desigur îndemnul nu se adresează grafomanilor, ei scriu şi fără să fie îndemnaţi).
A scrie e o meserie, care trebuie învăţată.
Nu poţi fi dulgher dacă nu ştii să ţii rindeaua, nu poţi fi lemnar dacă nu ştii să baţi un cui… Cuvântul e ca lemnul pe care ai obligaţia să-l supui.
Devii scriitor scriind.
Devii nescriitor nescriind.

24.  A scrie înseamnă a munci. A scrie fără a munci înseamnă a te juca de-a literatura.
Se spune: un procent de inspiraţie şi 99 de transpiraţie.
Dar mie nu-mi plac poeziile care miros a transpiraţie. Efortul să nu se simtă. Scrie doar dacă ai ce spune. Atunci vei găsi şi cum să spui. Nu neglija inspiraţia. Las-o să te inunde, ca apele de primăvară un crâng. Ascult-o. Urmeaz-o. Exprim-o.

25. Într-o zi în redacţia săptămânalului Literatura şi arta a intrat un tânăr care mi-a aruncat un caiet pe masă.
„Gata, m-a anunţat acesta. L-am întrecut pe Eminescu!”
„Cum, dragă?!”, am devenit eu curios.
„Eminescu are 96 de poezii (numărase, după cum mi-a spus mai apoi, poemele din volumul editat la Chişinău). Iar eu am scris 97!”
Scrisese cu una mai mult decât marele bard şi era fericit.
„Bravos, tinere! I-am zis răsfoind caietul gros cu poezii subţirele. Ţine-o aşa în continuare.”
Şi-a luat caietele şi s-a dus să-i întreacă şi pe ceilalţi mânuitori de condei ai literaturii române.
Dar cantitatea încă nu înseamnă calitate.
Nu numărul de poezii îl face mare pe un scriitor.
Alexe Mateevici a intrat în istoria literaturii noastre – aşa cred – cu o singură poezie: „Limba noastră”. Şi Andrei Mureşanu e autor al unui singur poem de referinţă: „Deşteaptă-te, române!”. Mai sunt şi alţii care s-au reţinut doar cu câte un poem-două, dar geniale.

26.  – Cum să devin scriitor?
Mihail Sadoveanu, la inaugurarea Şcolii de Literatură de la Bucureşti, afirmase: „Pe uşile acestei şcoli vor ieşi exact atâţia scriitori câţi au intrat”.
Nicio şcoală nu te poate face scriitor dacă nu eşti mai înainte de a fi.
Poet te naşti, nu devii. Avem suficienţi poeţi făcuţi, nu născuţi.
Tu nu eşti unul dintre ei.
Doar muncind, vei dovedi că este anume aşa şi nu altfel.

27. Talentul e un dar de la Dumnezeu, pe care Cel de Sus ţi-l dă pe datorie.
Fă totul să-l meriţi. Ca să nu-L superi pe Atotţiitor şi să ţi-l ia fără să-l foloseşti până la capăt.

28. Oamenii care se subestimează nu reuşesc aproape niciodată.
Nu se poate să nu crezi în ceea ce faci şi să izbândeşti. Să crezi în tine, şi-n ceea ce faci!
La o întâlnire, un coleg-poet a exclamat:
„Cine mai are nevoie azi de poezie, şi de artă în genere?”
I-aş sugera acestui pretins prieten al muzelor: artiştii, inclusiv poeţii, care cred că se poate trăi şi fără artă, aici şi fără arta lor – să se ocupe de altceva!
Poezia o scrii nu pentru că alţii au nevoie de ea, ci pentru că tu ai nevoie de ea!

29. Odată l-am întrebat pe un debutant:
– De ce scrii?
– Am văzut că alţii scriu mai prost ca mine.
Ciudat stimulent.
Iai spre comparaţie, şi să-ţi servească drept motivaţie pentru a scrie, nu pe cei care scriu mai rău ca tine, ci pe cei care scriu mai bine ca tine.
Pe aceştia încearcă să-i întreci, şi nu pe cei care stau locului şi aşteaptă să câştige maratonul poeziei.

30.  Întrebat de un fan cum îşi realizează sculpturile, Brâncuşi a răspuns astfel:
– Când iau un bloc de marmură, sau un butuc de lemn, înlătur cu dalta tot ce au de prisos.
– Dar ce consideraţi că e de prisos?
– Ceea ce cade pe de lături după ce am prins esenţialul! preciză enigmatic artistul.
La fel, trebuie să procedezi şi tu cu dalta cuvintelor: să înlături ceea ce prisoseşte, iar cititorului să-i oferi doar esenţele.

31. Poezia este o emanaţie a sufletului.
Ea vine dintr-un preaplin sufletesc.
Rainer Maria Rilke spunea: „Nu poţi fi porc în aer şi înger pe hârtie!”
Hârtia e refractară.
Fii bun!
Un om rău, asta e credinţa mea, nu poate fi un poet bun.

32. Nu succesul celor scrise de tine ar trebui să te preocupe, ci bucuria celor scrise.
Iar dacă nu te mai poţi bucura de ceea ce faci tu, bucură-te de ceea ce fac alţii.
Nu invidia! Invidia, de regulă, vine din neputinţă: că un confrate, spre exemplu, face mai bine decât faci tu, că cineva poate face ceea ce nu poţi face tu. Osteneşte! Lucrează! Munca te va scuti de acest sentiment umilitor.

33. Să nu asculţi decât sfaturile celora care sunt mai buni decât tine.
Numai aceia vor fi sinceri.
Iar tu ai nevoie de sinceritate.
Ceilalţi (mediocrii, netalentaţii) vor încerca să te descurajeze, să te linguşească (pentru ca să nu evoluezi), ei vor face totul ca să ratezi, ca să te facă să scrii aşa cum scriu ei şi să fii aşa cum sunt ei, să-ţi subordoneze talentul.

34.  La rândul tău, împărtăşeşte-ţi tainele succesului tău cu alţii.
Cineva spunea: niciodată să nu dai sfaturi acolo unde nu ai de gând să participi.
Dacă sfatul tău greşit e urmat de alţii, n-o să poţi niciodată împărţi din gloria eşecului lor.
Participă: citeşte încercările tale poetice colegilor întru poezie, prietenilor, salcâmilor. Nu te sfii. Ca să te poţi verifica.
Îndeamnă-i şi pe ei să-ţi citească (mai ales salcâmului, când îi trec anotimpurile peste el).
Nu lăuda, dacă nu ai motive.
Fă observaţii fără să jigneşti.

35. Nichita Stănescu afirmase: toţi am vrut să fim Baudelaire, dar cine ar fi vrut să-i trăiască viaţa?
Soarta poetului de multe ori e ingrată.
Pregăteşte-te nu doar să ai laude, succese, bucurii, dar – şi invidii, suferinţe, decepţii.

36. Aş adapta la scriitorii debutanţi o recomandare pe care o dau, de regulă, antrenorii tinerilor sportivi: „Ai câştigat – continuă! Ai pierdut – continuă!” Oprirea din drum nu poate semnifica mers înainte, mai adesea poate însemna mers înapoi. Performanţa (termen sportiv care poate fi folosit şi aici) va veni din munca temeinică, din lecturi temeinice, din cunoaştere temeinică.

37. Să nu trădezi cuvintele. Pentru un scriitor acesta e păcatul cel mai de neiertat. Ele sunt materia primă cu care lucrezi, aşa cum e lutul pentru olar, lemnul pentru dulgher sau piatra pentru sculptor. Cu acestea Dumnezeu a creat lumea, tot cu ele artiştii urmează s-o facă locuibilă, s-o scoată din starea ei de uzură şi degradare continuă.

38. Avem (iar mulţi dintre aceştia locuiesc chiar în preajma noastră) suficienţi atei ai Poeziei, care nu o pricep, care o dispreţuiesc, care nu cred în ea.
Pentru aceştia există „doar cuvinte şi nimic altceva”, iar Poezia o văd ca pe o ficţiune, ca și pentru savanţii de la începutul secolului trecut care afirmau că aparatele mai grele decât aerul nu se vor putea niciodată desprinde de la pământ. Iată însă că zborul unor aparate mai grele ca aerul a devenit posibil. Sunt, la fel, convins de existenţa unor cuvinte care abia urmează să ia naştere – cu puterea celora de la facerea lumii ce „au făcut cerurile şi pământul” – care ar putea schimba lumea, care ar modela lucrurile, care ar declanşa evenimente, care ar face universuri să fie.
Iar acestea, sunt sigur, vor aparţine Poeziei.

39. Dacă vrei ca o poezie să continue şi după ce o închei, la sfârşitul ei să nu pui punct, ci – o lacrimă sau, dacă nu o ai, un strop de rouă, o rază de stea, un licăr din lumina clipei binecuvântate.
Şi atunci ea nu se va pierde.
Şi nici tu nu o vei pierde.
Pentru că o vei purta în tine.
Încă multă vreme după ce vei uita-o.
Iar lucrul cel mai important va fi acela că ea nu te va uita niciodată.
Pentru că vei fi al ei pentru totdeauna, tu, Fiul Poeziei.
Nicolae DABIJA
   
Vizitatori: 1951586
sus

© 2017 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.

Tel. +373 22 21 02 12
Fax +373 22 23 82 17
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com

Prima | Ziarul | Patrimoniul cultural | Forul Democrat al Românilor | Contacte | Ultimul număr îl găsiţi aici!
Creat de BRAND.MD