Literatura şi Arta

Vladimir Voronin e un om al păcii.
Lui îi datorăm liniştea şi calmul care s-au reinstaurat în ţară.
De aceea cred că domnia sa merită pe deplin Premiul Nobel pentru Pace.
În lunile care vin voi sugera unor instituţii internaţionale să înainteze demersuri oficiale în acest sens şi să propună persoana lui la acest prestigios Premiu.
M-am gândit să fac acest lucru după ce am citit o lucrare dedicată istoricului premiilor Nobel, din care am aflat că, în 1935, conducătorul Italiei, Benito Mussolini, fondatorul fascismului şi „mare pacifist”, cum era calificat de cei care îl propuseseră, exact în anul în care acesta invadase Etiopia şi ţările vecine, fusese propus la această cea mai importantă distincţie internaţională.
În 1939, E. Brandt, deputat în Parlamentul Suediei, ţara care acorda prestigioasele premii, îl propune la Premiul Nobel pentru Pace pe … Adolf Hitler.
La acea oră acesta reuşise să dea foc Reichstagului, să declanşeze vânătoarea de evrei pe tot întinsul Germaniei, să ocupe Austria, dar întrucât propaganda lui „dovedise” cu argumente certe că anume Hitler a fost cel care a ordonat să fie amnistiată opoziţia incendiatoare, să fie scoşi din închisori evreii devastatori de ţară, că tot el a întronat cu ajutorul Wehrmachtului pacea în Austria, Cehia şi Polonia, părintele nazismului avea reputaţia de cel mai mare „iubitor de pace de pe planetă” (aşa scria şi Pravda, şi alte publicaţii sovietice după 23 august 1939, când se semnase „Pactul de neagresiune” dintre URSS şi Germania).
Iosif Vissarionovici Stalin a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în două rânduri: în 1945 şi în 1948, pentru meritul de a fi lichidat fascismul şi de a fi adus pacea în Europa şi în lume.
Şi Mussolini, şi Hitler, şi Stalin erau calificaţi, de către cei care îi propuseseră la Premiul Nobel pentru Pace, „mari luptători pentru pacea mondială”, „conducători paşnici”, „militanţi pentru armonia planetară” ş.a.m.d.
Toţi trei au pe conştiinţa lor zeci de milioane de oameni ucişi.
Pe când Voronin are doar trei tineri omorâţi, cinci – dispăruţi fără urmă, nici două sute de protestatari zvântaţi în bătăi de poliţişti şi ceva mai puţin de o mie de manifestanţi arestaţi.
Fiind altcineva în locul lui (Urecheanu, Filat sau Chirtoacă, cum sugerează Constantin Starâş la TVM-1), nu se ştie dacă aceştia nu i-ar fi dat ordine lui Papuc să se tragă cu mitralierele în acei copii care au aruncat paşnic cu pietre în geamurile Preşedinţiei.
Meritul că n-a fost decât atâta vărsare de sânge cât a fost, că prin decret au fost amnistiaţi morţii, dar şi cei care i-au schingiuit, că n-am avut un război civil, că D. Medvedev n-a introdus Armata a 14-a în Chişinău ca să-şi apere cetăţenii, îi aparţine în exclusivitate lui Vladimir Voronin.
De aceea cred că domnia sa merită pe deplin Premiul Nobel pentru Pace.
Cu ce este şeful statului nostru mai prejos decât Hitler şi Stalin, care i-au creat ţară unde să fie preşedinte, sau de Mussolini, care afirmase că „comunismul şi fascismul sunt două ideologii surori-gemene”?
Merită atenţie şi o altă iniţiativă a tatălui celui mai bogat om din Europa, Oleg Voronin: de a-i lua paşnic toate milioanele lui Gabriel Stati, dar şi pe cele ale altor oameni de afaceri de la noi care şi-au adunat averi muncind cinstit şi, lucrul cel mai revoltător, fără să aibă permisiunea şefului statului.
O altă iniţiativă, tot pentru triumful păcii pe pământ, e şi aceea menită a pedepsi “presa antistatală”. Astfel, la indicaţiile lui V.Voronin, procurorul general al R.Moldova, dl V.Gurbulea, a înaintat un şir de cereri de chemare în judecată menite să reprivatizeze mai multe bunuri patrimoniale, inclusiv sediul săptămânalului “Literatura şi arta”, de pe strada Sfatul Ţării, nr. 2, privatizat de către colectivul redacţiei încă în anul 2001, care nu aparţin unor membri ai partidului comuniştilor.
Evident că afară de Voronin mai există şi alţi compatrioţi de-ai noştri cărora li se cuvin distincţii internaţionale.
Mă gândeam la Mark Tkaciuk, Iurie Roşca, Vladimir Ţurcan, Marian Lupu, Gheorghe Papuc, Valentin Mejinschi, care ar trebui propuşi la Premiile Oscar (pentru scenaristică, or, se ştie, anume ei sunt autorii faimosului scenariu de devastare şi incendiere a Preşedinţiei şi a Parlamentului Republicii Moldova, din care a rezultat unul dintre cele mai pitoreşti spectacole, care a făcut Republica Moldova să fie, în sfârşit, cunoscută şi ea pe mapamond).
Şi dacă Benito Mussolini, Adolf Hitler şi Iosif Vissarionovici Stalin au fost doar nominalizaţi la Premiul Nobel pentru Pace, nereuşind să-l şi primească din cauza invidioşilor şi cârtitorilor, noi, moldovenii, sperăm totuşi ca Vladimir Voronin să-l ia, dată fiind vocaţia lui de pacifist planetar, ce se răsfrânge deocamdată doar asupra poporului nostru, care e, de când s-a pomenit pe lume, dornic de răscoale şi războaie civile, noroc de conducătorii lui vrednici, care ştiu să-i pună zăbală la timp şi să-l îndemne cum zice proverbul:
- Hai, vorbeşte odată,
Şi ce dacă ţi-i gura legată?!

Nicolae DABIJA