Prima   Contact   Harta  
Prima
  Ziarul
  Patrimoniul cultural
  Forul Democrat al Românilor
  Contacte
  Ultimul număr îl găsiţi aici!
Agenda culturală
vezi mai mult
Chestionar
Cit de des accesati situl nostru?
Vezi arhiva
     

Editorial
Reunirea nu e doar problema Basarabiei
    
Pe când eram copii, ușernici ca toți copiii, în jocurile noastre rupeam cozile la șopârle pe care le prindeam în pădurea din preajma satului, crezând că șopârlei îi va crește altă coadă, iar cozii îi va crește altă șopârlă – cu ochi, creier, cap, urechi, labe, inimă...
La ora actuală Republica Moldova este coada de șopârlă căreia așteptăm să-i crească șopârla. 
E tot mai evident faptul, în tot ce ni se întâmplă de la 1991 încoace, că Republica Moldova este un proiect eșuat. Ea a ajuns să dețină recorduri sumbre: cea mai săracă țară din Europa, cea mai coruptă țară din Europa, cea mai tristă țară din Europa. 
Basarabia e o lacrimă a României, independentă de ochiul care a plâns-o. 
Ea nu este nici cu cea care a răpit-o (Rusia, cu care nu are nici frontiere comune). Și nici cu cea de la care a fost răpită. 
Dar fără România Republica Moldova nu are viitor. 
Toate statele lumii, inclusiv cele care l-au inițiat, au condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov. Consecințele lui în privința statelor baltice au fost înlăturate. Acestea au rămas actuale doar când e vorba de români. 
Poporul român mai lasă în continuare impresia a fi cel mai risipitor din lume: numai noi avem trei Moldove („stătulețul” de dincolo de Nistru își spune și el „Moldovă”), două Bucovine, două Maramureșuri, două Banaturi, două Dobrogi, trei Basarabii (cea din secolul XIX e ciopârțită în: de Nord, de Sud și de Centru), două Transnistrii (mai e una, până la Bug), două Timocuri, dar – o singură Românie, care sângeră din toate părțile. 
Mai e valabilă spusa la Nicolae Iorga care afirmase că România e unica țară din lume înconjurată de români. 
România mai rămâne înconjurată de români și după ce aproape toate țările europene și-au adunat de mult teritoriile între granițele aceluiași stat.
Sunt convins că, dacă la București și Chișinău, la începutul anilor ’90 am fi avut oameni politici cu mai multă voință politică, Unirea noastră s-ar fi realizat. 
În 1990 și Mircea Snegur voia Unirea. Prevăzătorul politician ne spunea: „Unire, dar nu acum!”
Timpul ne-a dovedit că „Unire, dar nu acum!” înseamnă: „Unire niciodată!”
Timp de aproape trei decenii politicienii întrebau: „Să ne unim? Dar ce vor spune rușii? Dar ce vor zice americanii? Dar cum va reacționa Uniunea Europeană?”
Și aproape niciodată nu s-au întrebat: Dar ce vor zice românii? Ce vom spune noi, cei vizați direct de această nedreptate a istoriei?
Ni s-a spus mereu: Momentul Reîntregirii noastre încă n-a sosit! Conjunctura politică nu e favorabilă.
Dar care state, atunci când s-au unit, au avut conjuncturi favorabile?
Conjuncturile le fac popoarele care vor să-ți schimbe destinele. 
S-au reunit cele două Germanii, cele două Vietnamuri, cele două Yemenuri, și doar cele două Românii – una mai mare și alta... o așchie desprinsă din bucata întreagă – mai stau pe hărțile lumii hașurate în culori diferite.
Unica graniță din Europa și cea mai bine păzită este cea dintre români și români. 
Adâncirea sărăciei, înflorirea corupției, dar și venirea la președinția Republicii Moldova a filorusului Igor Dodon, care ne amenință zilnic cu Siberia și care intenționează să federalizeze (să transnistrizeze) Republica Moldova, urmând ca aceasta să devină un real pericol la adresa securității României și UE, precum și planurile Federației Ruse de a anexa Odesa și Sudul Basarabiei cu Gurile Dunării, iar ulterior – și întreaga Basarabie, ne îndeamnă să credem că conjuncturile de reunire sunt cele mai favorabile, și să căutăm de urgență soluții pentru salvarea noastră ca parte a Neamului Românesc și europeni prin naștere. 
În ultimele trei decenii au fost identificate mai multe soluții pentru ca Republica Moldova și România să poată fi împreună. 
Una dintre ele ar fi plebiscitul. Constituțiile celor două țări subliniază în mod expres faptul că modificările teritoriale pot fi efectuate doar în urma unui referendum (plebiscit).
Aici intervine o întrebare firească: dar cei care au intrat cu oștile peste noi în 1812, apoi – în 1940, au făcut-o cumva în urma vreunui referendum? 
Evident că nu. 
Ar fi lipsit de logică un plebiscit în cadrul căruia cei care ne-au deportat părinții, ne-au condamnat intelectualii la moarte, ne-au persecutat bunicii, ne-au deznaționalizat, au interzis să ne vorbim limba și să ne rugăm lui Dumnezeu, ei și urmașii lor să decidă dacă: să fim cu frații de care chiar ei ne-au rupt sau să le fim, noi cu copiii și nepoții noștri, ostatici în continuare?
În Republica Moldova avem și suficientă lume derutată, rătăcită, manipulată, mai ales în urma propagandei celor peste aproape o sută de posturi de televiziune rusești, de aceea desfășurarea unui plebiscit în acest subiect este riscantă. 
Reunirea se mai poate face pe cale parlamentară – prin votarea Declarației de Unire a Parlamentelor celor două state românești. 
Dar, conform Constituției Republicii Moldova, și-n acest caz hotărârea de Reunire a noastră,  adoptată de cele două foruri legislative, urmează a fi confirmată de către votul majorității cetățenilor înscriși în listele electorale. 
Nici aici nu va putea fi evitat referendumul. 
Juristul Victor Pușcaș, fost judecător la Curtea Constituțională, bănuiesc unul dintre autorii acestui amendament, declara recent de pe paginile cotidianului „Moldova suverană” ca un comentariu la cele expuse mai sus: „Majoritatea populației nu vrea Unire, ea vrea libertate”.
Din păcate, unii basarabeni își văd libertatea doar astfel: în închisoare. În cazul nostru: în „Închisoarea popoarelor”, cum i-a zis Lenin patriei sale. 
O soluție sigură de reunificare o găsiseră oamenii politici din România și Republica Moldova, care ceva mai încoace ne-au promis că ne vom uni în Uniunea Europeană. 
În 1998 comisarul european Romano Prodi ne asigura, când vorbea de șansele de reintegrare a Republicii Moldova, că acest lucru se va întâmpla „peste douăzeci de ani”. 
Adică în 2018, care începe peste câteva luni. 
Iar un alt comisar, Günter Verheugen, cu nu prea mulți ani în urmă avea să afirme ceva mai metaforic următoarele: „Șansele de integrare în UE pentru Ucraina, Belarus și Republica Moldova sunt egale cu cele ale Tanzaniei”.
Adică, odată cu stoparea extinderii UE, nu avem nicio șansă să ne întâlnim în familia statelor europene în următorii cincizeci de ani. 
Poate peste o jumătate de secol, ni se promite, integrarea va fi. Dacă vom mai fi. 
Ca neam. Ca așchie de popor european în această parte a lumii. 
Suntem asigurați că n-a rămas până atunci chiar atât de mult. 
Dar noi am vrea să ne reunim cu Țara în timpul vieților noastre, nu în timpul vieților altora.
Reîntregirea, dacă s-ar dori acest lucru de către oamenii politici din cele două țări, ar putea deveni realizabilă și într-o lună-două.
Congresul Mișcării Unioniste „Sfatul Țării-2”, asociație nonguvernamentală de cultură și drept,  la 27 martie 2016 a aprobat ideea creării unui stat comun România-Republica Moldova. 
Statul comun va fi o asociație a două state suverane, independente, unitare și indivizibile.
Această asociație de state este conformă dreptului internațional și e o formă a vieții internaționale, care ține numai de competența statelor componente.
Statele au între ele doar raporturi de drept internațional și nu de drept constituțional (drept intern). 
Statul comun va lua naștere printr-un Tratat internațional, ratificat de către Parlamentele statelor componente. 
El va fi bazat pe principiile și normele unanim recunoscute de dreptul internațional, de legislația Republicii Moldova, a României, precum și de normele Uniunii Europene. Statul comun va avea, pentru o perioadă de tranziție, două guverne, două parlamente, doi președinți, două capitale, două constituții, urmând să-și unifice structurile în timp. Este esențial de subliniat că acest tratat nu aduce atingere constituțiilor statelor membre, ceea ce înseamnă că nu este necesară organizarea de referendumuri pentru aprobarea acestuia. 
Scopul înființării Statului România-Republica Moldova îl constituie apărarea intereselor comune așa cum sunt ele definite de fiecare dintre părți, între care amintim: 
respectarea Declarației universale a drepturilor omului și a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute în constituțiile statelor membre;
asigurarea securității naționale;
consolidarea statului de drept și lupta reală cu corupția;
propășirea economică, al cărei rezultat direct va fi eradicarea sărăciei;
armonizarea legislației statelor membre etc.
Buna funcționare a statului comun presupune constituirea unui Organ Colectiv Reprezentativ ale cărui atribuiții și împuterniciri sunt stabilite în cadrul tratativelor dintre statele membre și stipulate într-un instrument juridic separat (Regulament, Acord etc.).
Hotărârile Organului Colectiv Reprezentativ devin obligatorii pentru cele două state numai după ce sunt ratificate de către Parlamentele lor.
Acest Organ Colectiv Reprezentativ nu are suveranitate, nu subordonează alte organe ale celor două state și de aceea un stat membru poate participa la crearea statului comun doar cu o parte a teritoriului său.
În cazul apariției unor disfuncționalități majore, care depășesc cadrul negocierilor, statul comun își încetează  existența, conform prevederilor stabilite prin Tratatul internațional de constituire. 
Considerăm că înființarea acestei asociații de state România–Republica Moldova reprezintă o necesitate a momentului actual, care ar contribui și la schimbarea mentalității unei bune părți a populației din stânga Prutului, or, politica de deznaționalizare a dus la un anume grad de depersonalizare, ceea ce poate conduce la respingerea creării României Reîntregite, prin referendum, pentru o perioadă nedefinită. 
Beneficiile sigure ale funcționării statului comun vor anihila în bună măsură reticențele populației medii față de ideea reunificării și ar însemna pentru basarabeni salarii mai mari, pensii decente și va ajuta să ne cunoaștem mai bine, or, nu poți iubi ceva ce nu cunoști.
După o perioadă de convețuire în care omul simplu se va convinge de avantajele sale în noile condiții, atunci poate fi organizat și un plebiscit al Reunirii.
O întrebare care se pune e dacă n-ar fi un impediment faptul că statutul României azi este altul, cel de membru al Uniunii Europene.
Istoria cunoaște precedente asemănătoare: în 1957 Franța a intrat în UE împreună cu Algeria, țară africană, iar Antilele Olandeze, din Marea Caraibilor, a intrat în UE împreună cu Olanda, deși făcea parte din alt continent. 
În 1990, când RDG a fuzionat cu RFG, Uniunea Europeană a acceptat fără niciun comentariu acest gest de dreptate istorică. 
Același model de reunificare printr-o asociație de state și l-au propus recent Cehia și Slovacia, care vor să revină la ce-au fost.
Când e vorba de noi, nu ne referim la unirea a două țări diferite, ci revenirea unui teritoriu înstrăinat – Basarabia, pe care Hitler i-a dăruit-o lui Stalin, – la locul de unde a fost rupt.
Din punct de vedere istoric și al dreptului internațional, și ținând cont de faptul că Pactul Ribbentrop-Molotov a fost condamnat și declarat nul abinitio de întreaga comunitate internațională, iar în Actul final de la Helsinki din 1975, Harta de la Paris pentru o Nouă Europă din 1990 și alte acte internaționale este stipulat clar că frontierele dintre state pot fi modificate pe cale pașnică cu acordul părților, nimeni nu ne poate interzice să scoatem granița dintre români și români de pe râul Prut. 
Și, sunt convins, nicio țară din lume nu se va opune. Nici chiar Rusia, care printr-o declarație din 10 septembrie 2015 a dlui Maxim Șevcenko, consilier al președintelui V. Putin, recunoaște că „Moscova nu exclude eventualitatea unei reuniri a Republicii Moldova cu România, care sunt o națiune și vorbesc aceeași limbă, acest lucru nu ar face decât să îmbunătățească relațiile Moscovei cu Chișinăul și Bucureștiul”.
În același timp, conducerea republicii, intelectualitatea, televiziunile, presa etc. vor trebui să explice populației, iclusiv minoritarilor, beneficiile pe care le vor avea devenind parte integrantă a unui stat membru al Uniunii Europene. 
Numai așa am putea evita catastrofa care ne așteaptă într-un viitor ce vine ca parte a unui trecut blestemat, numai așa i-am putea face pe copiii și nepoții noștri să evite, odată cu intrarea Republicii Moldova în Uniunea Vamală Euroasiatică a Federației Ruse, eventualele deportări, calamități sufletești, pericole pentru viața lor și a urmașilor acestora de peste ani. 
Dacă ratăm această șansă de a fi împreună și de a șterge frontiera care mai stă trasă prin mijlocul neamului nostru, nu ne vor ierta nepoții și strănepoții, dar nici bunii și străbunii, rupți cu sila de frații și surorile lor și trimiși să moară în siberiile de gheață. 
Menționăm în mod special faptul că crearea statului comun România-Republica Moldova exclude pericolul federalizării României, din motiv că atât Transilvania, cât și Transnistria nu  sunt subiecte de drept internațional. 
 Mișcarea Unionistă „Sfatul Țării-2” propune, de asemenea, în contextul Centenarului Marii Uniri din 1918, recunoașterea ope legis a cetățeniei române pentru toți basarabenii.
Care poate fi acordată printr-un act legislativ reparatoriu.
 În privința cetățeniei române, de la București ni se spune de mai mulți ani, la fiecare 2-3 luni, că „legea a fost îmbunătățită”. Dar noi nu vrem îmbunătățirea legii. Răul nu poate fi îmbunătățit. 
 Art. 5 al Constituției României menționează că îți poți pierde cetățenia României numai în două cazuri: a) dacă te dezici de ea și b) dacă Statul Român ți-o retrage.
Or, când e vorba de basarabeni și bucovineni, statul nu le-a retras cetățenia română și nici ei nu s-au dezis de ea.
 Noi suntem cetățeni români fără pașapoarte.
 Proiectul nostru de reunire cu Țara urmează să întrunească 2 condiții: 
1) asumarea naționalității române de către toți moldovenii basarabeni,
2) acordarea cetățeniei tuturor basarabenilor.
Atunci va putea fi aplicat și în cazul nostru scenariul Reunirii celor două Germanii.  
Savantul transnistrean Nichita Smochină spusese: „Ortodocșii țin icoanele cu fața spre răsărit. Și numai noi, basarabenii și transnistrienii, le ținem cu fața spre apus, pentru că acolo se află România”.
În 1940 și 1944 România a plecat din Basarabia. Dar din noi ea nu a plecat niciodată.
Mitropolitul Nestor Vornicescu constatase cu o ocazie: „Nu ne merge bine în țară pentru că n-am realizat Unirea”. 
Atâta vreme cât vom fi fărâmițați pe hărțile lumii, nu-i va merge bine niciuneea dintre țările noastre. 
Dacă vom fi o țară mare, vom avea toate șansele să devenim una dintre țările cele mai prospere ale Europei. Așa cum a fost România Întreagă (astfel ar trebui să i se spună, și nu Mare) în perioada interbelică. 
În același timp guvernanții ar urma să poarte tratative cu Ucraina pentru un schimb de teritorii, așa cum arătau acestea înainte de semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov la 23 august 1939: Transnistria cu tot cu armata a 14-a să o cedăm pentru Sudul și Nordul Basarabiei, care au aparținut de secole Țării Moldovei.
Celor două ministere de externe, conducătorilor celor două state, le vor reveni misiunea de a informa statele europene, cu argumentele de rigoare, că și în cazul nostru se   înfăptuiește un gest de dreptate istorică.  
De națiunea română depinde pe unde vor trece mâine granițele UE: pe râul Prut, pe râul Nistru sau chiar dincolo de el.
Este o misiune istorică de care poporul român trebuie să fie mândru și pe deplin responsabil! Să ne regăsim mai întâi în România, iar împreună cu ea – și-n Uniunea Europeană.
E unica noastră șansă.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Nicolae DABIJA, 
președinte al Mișcării Unioniste  „SfatulȚării-2”
Patrimoniul cultural
Cetăţi
Cetatea Soroca. Unicul monument de istorie si arta medievala moldoveneasca, ce s-a pastrat integral, asa cum a fost conceput de mesterii zidari.
Cetatea Hotin. Cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte din sirul de cetati, care au stat ca niste pietre de hotar la malul Nistrului.
Cetatea Albă. Cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei, situata la limanul Nistrului. Grecii o numeau Levcopilis, dacii - Vidava, romanii - Alba Iulia, genovezii - Moncastro sau Maurocastro, turcii - Akkerman, rusii Belgorod.
Mănăstiri
Mănăstirea Căpriana. Intr-o zona pitoreasca de codru, la 40 km nord-vest de Chisinau, se gaseşteuna dintre cele mai vechi manastiri din Moldova - Capriana (întemeiată în 1429).
Mănăstirea Hâncu. În 1678, intr-o zona de codru, la izvorul rîului Cogîlnic (cca. 55 km vest de Chişinau), marele stolnic Mihail Hancu infiinţeaza, la rugamintea fiicei sale, o manastire de maici.
Mănăstirea "Sfânta Treime", Saharna. Situată la 110 km nord de Chişinau, pe malul drept al rîului Nistru, mănăstirea "Sfînta Treime" de la Saharna este pe bună dreptate considerată printre cele mai mari centre de pelerinaje religioase din Moldova.
 
Vizitatori: 1951574
sus

© 2017 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.

Tel. +373 22 21 02 12
Fax +373 22 23 82 17
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com

Prima | Ziarul | Patrimoniul cultural | Forul Democrat al Românilor | Contacte | Ultimul număr îl găsiţi aici!
Creat de BRAND.MD