Prima   Contact   Harta  
Prima
  Ziarul
  Patrimoniul cultural
  Forul Democrat al Românilor
  Contacte
  Ultimul număr îl găsiţi aici!
Agenda culturală
vezi mai mult
Chestionar
Cit de des accesati situl nostru?
Vezi arhiva
     
 
Prima Forul Democrat al Românilor

Forul Democrat al Românilor
Cetăţi
Inapoi
 
   
“Ştiu că voi muri, dar nu regret, fiindcă mor pentru pământul sfânt al Ţării noastre…” |  Versiune tipar

În felul acesta începe ultima carte poştală pe care buneii mei au primit-o din Basarabia, de pe front, de la unchiul Cârlan Toma. Au plecat la război, din Caracalul natal, tata, Cârlan Ioan, şi unchiul Tomiţă, celalalt unchi fiind prea mic pentru a ţine puşca în mână. Tata s-a înscris la Şcoala de Poliţie după care a fost repartizat în satul Ţaua de lângă Donduşeni, iar unchiul a mers direct pe front cu trupele române. Nu erau singurii din Caracal. În special din mahalaua noastră, numită Bold. Majoritatea celor în stare să mânuiască o armă s-au înrolat voluntar pentru apărarea Basarabiei. Cartea poştală cu care am început acest comentariu este o piesă specială. Unchiul meu Tomiţă a scris-o, dar nu a mai apucat s-o trimită. În iureşul bătăliei, după ce unchiul a căzut, străpuns de gloanţele comuniştilor ruşi, unul din camarazii săi a scos această carte poştală din buzunarul de la piept şi a adus-o la Caracal buneilor mei. Un colţ era pătat de sânge şi se observa chiar amprenta digitală a camaradului ce a salvat cartea poştală…

Bunelul meu sau taica, după spusa oltenilor, a pus în ramă această carte poştală şi a agăţat-o în rând cu icoanele casei. Învăţând să citesc o tot rugam pe mama să-mi povestească câte ceva despre eroul neamului Cârlan, unchiul Tomiţă, ce scrisese cu atâta dragoste de Ţară şi popor acea ultimă misivă. Am înţeles că era un om de o demnitate uluitoare. Când tatăl meu a aflat, la Ţaua, vestea morţii fratelui său, s-a închis în incinta Postului de Poliţie şi trei zile nu a mâncat, nici băut. Putea să ardă satul – el aproape îşi pierduse minţile de durere… Nici că se putea o lovitură mai mare… Cu multă greutate l-a convins mama să nu plece şi el pe linia întâi a frontului ca să-şi răzbune fratele. Bunelul a făcut un coşciug în care a pus uniforma de elev a unchiului şi a îngropat acel coşciug cu onoarea ce se cuvenea unui erou român. Stau şi mă întreb de multe ori: Ce-o fi fost în sufletul lor de părinţi când au primit acea carte poştală şi vestea că Tomiţă, fiul lor drag, nu va mai veni acasă niciodată? Mai cu seamă când şi eu, la rându-mi, sunt părinte!

Mai mult de atât, mă întreb: Cum văd trădătorii de astăzi sacrificiul înaintaşilor noştri? Nu le este oare teamă că, dând cu bale şi venin peste sângele acela sacrificat în numele Patriei Române, într-o bună zi vor plăti cu vârf şi îndesat? Claudiu Alexa, Nicolae Timofticiuc, Marian Russo şi “Mişa Conţiu Iscarioteanul” vor intra în catalogul ruşinii româneşti contemporane, în cartea trădătorilor care nu se sfiiesc să bată Ţara care i-a făcut mari. Câtă diferenţă între caracterul mizerabil al acestor indivizi şi caracterul celor căzuţi la datorie pentru apărarea Basarabiei?!! La poarta pe unde a plecat să lupte unchiul meu am construit o troiţă. Arhivele oraşului Caracal cuprind liste întregi cu numele bravilor eroi căzuţi la datorie împreună cu Toma Cârlan. Am trecut numele tuturor pe aceasta troiţă în semn de recunoştinţă.

EROII DE IERI, TRĂDĂTORII DE AZI!

Două lumi total diferite care n-au decât un singur element comun şi anume: locul naşterii – PATRIA ROMÂNĂ! Lumea – ca lumea venită dinaintea pătrunderii comunismului în structura română şi alta – bolnavă, detracată, ticăloasă, apărută odată cu introducerea comunismului în viaţa noastră.

Am scris toate acestea deoarece astăzi sărbătorim Duminica Tomii, ziua onomastică şi a uncheaşului meu care, mort fiind, trăieşte în sufletul şi amintirea noastră prin sacrificiul său suprem. Ca o coincidenţă, Sfântul Apostol Toma a murit tot eroic, pentru cauza creştină, străpuns de lance, în oraşul indian Madras, anul 68 AD. Felicitări sincere tuturor celor cu numele Toma şi să nu uite că dânşii poartă un nume de erou.

Apropoul din “Moldova mai puţin Suverană” cu Nicolae Dabija şi jandarmul oltean a fost înţeles cum se cuvine. Află, măi accidentule genetic, că tatăl meu n-a sacrificat în viaţa lui nici cel puţin o pasare, ce să mai vorbim de miei, iezi sau porci. Mama trebuia să roage vecinii să ne sacrifice porcul pentru Crăciun. Cu atât mai mult, n-a lovit vreo fiinţă umană în viaţa sa. Însă de-ar fi trăit şi citit ce scrii tu despre moldovenii din Basarabia, te asigur că n-ai fi scăpat aşa uşor. Îţi înmuia, în premieră absolută, oscioarele ca unui adevărat trădător ce eşti. Du-te la Condriţa şi linge blidul stăpânului tău, pe care ţi l-a lăsat lângă lacul din curte ca să ai unde să te adăpi după ce termini de lins. Dar cel mai important despre tatăl meu, Dumnezeu sa-l ierte, este că s-a încăpăţânat precum un catâr toată viaţa sa şi-a refuzat categoric orice cochetare cu comunismul. În ciuda tuturor presiunilor n-a înclinat steagul nici măcar un milimetru. A preferat să muncească cu ziua la încărcat şi descărcat camioane, dar nu şi-a trădat Crezul. Comunismul a fost inamicul său cel mai mare şi l-a detestat din toţi rărunchii. Poţi să spui şi tu acelaşi lucru despre tatăl tău? Am convingerea ca nu! Ai fi fost şi tu un OM, în primul rând, şi un bun român. Aşa că, din păcate, a crescut una dintre cele mai remarcabile lichele pe care le-a dat România vreo dată. Să-ţi fie ruşine pentru tot ce faci şi să nu poţi să-ţi dai duhul până nu mergi la Putna să ceri iertare Marelui Ştefan. Nicolae Dabija a fost şi este bătut de satrapii ruşi, iar loviturile cele mai grele vin de la indivizi de teapa ta, ce se pretind români, dar care n-au nici în clin, nici în mânecă cu românismul. Patria lor este acolo unde li se pune troaca în faţă. Am certitudinea că fraţii basarabeni nici nu te mai baga în seamă. Sunt mândru că m-am născut român chiar dacă uneori am neplăcerea să constat că puţini dintre noi trădează la modul cel mai ticălos cu putinţă, aşa cum fac, de obicei, canaliile. NOI SUNTEM MILIOANE, VOI SUNTEŢI CÂŢIVA! Vedeţi-vă de lingura de linte pentru care v-aţi trădat neamul! Marşul românesc nu poate fi oprit de tkaciuci, ostapciuci, matracuci si bazburduci. SUNTEŢI PREA MICI ŞI NESEMNIFICATIVI PENTRU UN RĂZBOI ATÂT DE MARE, CHIAR DACĂ ÎN SPATELE ACESTUI TEATRU SE AFLĂ KREMLINUL. NU VEDEŢI CĂ ÎN SUFLETELE NOASTRE NU POT FI TRASE GRANIŢE? “SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM!”

 Al dumneavoastră frate întru credinţă, limbă şi neam,
Florian CÂRLAN
New York, SUA,
de Duminica Tomii
 
 
Adaugă comentariu (0)
 
Nume:
Comentariu:
Vizitatori: 1951577
sus

© 2017 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.

Tel. +373 22 21 02 12
Fax +373 22 23 82 17
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com

Prima | Ziarul | Patrimoniul cultural | Forul Democrat al Românilor | Contacte | Ultimul număr îl găsiţi aici!
Creat de BRAND.MD