Prima   Contact   Harta  
Prima
  Ziarul
  Patrimoniul cultural
  Forul Democrat al Românilor
  Contacte
  Ultimul număr îl găsiţi aici!
Agenda culturală
vezi mai mult
Chestionar
Cit de des accesati situl nostru?
Vezi arhiva
     

Editorial
„Veniţi de luaţi lumină!”
   
Aproape toţi marii duhovnici români au trecut prin puşcării sau prin pustie. Acolo s-au făcut sfinţi, nu în altare.
Părintele Bartolomeu Anania ne-a arătat, mie, lui Vasile Şoimaru şi Andrei Vartic, încălţările de puşcăriaş, pe care le păstra în chilia sa de mitropolit de la Mănăstirea Nicula.
Părintele Ilie Cleopa stătuse nouă ani şi opt luni în pustie… Predicile lui le păstrez şi azi în urechi.
Părintele Iustin Pârvu, cu care am convorbit o noapte la Mănăstirea „Negru-Vodă”, avea 16 ani de închisoare.
Părintele Arsenie Papacioc făcuse şi el puşcărie şi multă sihăstrie.
Părintele Sofian Boghiu mărturisea că a învăţat în închisori bunătatea.
Părintele Mina Dobzeu de la Grozeşti fusese şi el închis mai mulţi ani pentru că-L iubea pe Dumnezeu.
Părintele Vasile Ţepordei a luat parte, în închisoarea de la Vorkuta, la răscoala deţinuţilor, la care participaseră şi doi unchi de-ai mei: părintele Serafim Dabija  şi părintele Nicodim Onu.
Ascunşi în munţii României, în locuri de pustiu, sau în sate basarabene, uitate de Dumnezeu, ei şi-au ajutat semenii să-l readucă pe Cel de Sus în casele lor. Ei au împărtăşit lumina Credinţei şi a Nădejdii.
Întâlnirea cu ei s-ar rezuma la fraza biblică: „Veniţi de luaţi lumină!”.
I-am ascultat pe unii dintre ei. Ei nu vorbeau din cărţi, ci din trăiri.  Ei predicau din trăiri, nu din citiri. Sau – treceau citirile prin ei ca o trăire: ei trăiau Evanghelia.
Puţini dintre aceşti sfinţi necanonizaţi au mai rămas în viaţă.
Distinşii duhovnici, pe care-i mai are neamul românesc, îi poţi întâlni pe cărări de munte, între pietre sau în chilii uitate de lume, dar nu şi de Cel de Sus.
Cu atât mai de nepreţuit e întâlnirea cu fiecare dintre ei.
Voiam de mult să-l întâlnesc pe Î.P.S. Calinic Argatu, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, unul dintre marii ierarhi români.
Ne aşteptase la Mănăstirea Văleni de pe vârful munţilor Topolog, unde l-am găsit la un război de ţesut.
– Am deprins arta războiului de la mama, ne spune Preasfinţitul.
Î.P.S. Calinic e de lângă Humuleşti, din satul Cracăul Negru, unde sunt cele mai multe lăcaşe de cult pe kilometru pătrat din lume.
S-a scăldat şi el, ca şi Ion Creangă, în Ozana, a admirat Cetatea Neamţ reflectată în oglinda ei, a furat şi sfinţia sa, când încă nu se gândea că va fi arhiepiscop, cireşe din cireşul unei (alte) mătuşi Mărioara…
Ne-am înţeles perfect cu părintele Calinic, eu vorbindu-i în româneşte, aşa cum se vorbeşte în Codrenii Basarabiei, şi el vorbindu-mi într-un grai dulce, moldovenesc, de la apa Ozanei.
Barba şi vorba lui seamănă cu a vechilor pustnici, din cei care au băut apă doar din căuşul pumnilor şi au mâncat numai fructe pe care le rodeşte pădurea de secole în sihăstriile de la Văleni.
Văleni e o mănăstire de maici, cu ziduri bătrâne.
Pietrele se macină, dar rugăciunile sunt aceleaşi, cu aceeaşi prospeţime în mesaj, de veacuri.
Timpul aici parcă stă pe loc.
Doar soarele se mişcă pe cer, şi luna răsare de dincolo de munte, ca şi acum nişte veacuri, martori la ctitorirea lăcaşului de „la anul Domnului 1664”.
Pe stareţă o cheamă Eleodora Papuc, şi e moldoveancă de-a noastră, de la Vaslui.
Poporul român din Basarabia a suferit pentru credinţă. Ruda mea, Serafim Dabija, s-a refugiat în 1940, urmându-l pe episcopul de Ismail, Dionisie Erhan, la Curtea de Argeş, iar la Mănăstirea Stânişoara, judeţul Argeş, a fost făcut diacon.
Când a revenit, a fost trimis în Siberia.
O altă rudă a mea, maica Iustiniana din Ciufleşti, raionul Cimişlia, a fost până la trecerea ei la Domnul, la mijlocul anilor ’90, stareţă a mănăstirii de maici Govora de nu departe de Văleni. Îi amintesc părintelui Calinic că cei mai mulţi preoţi, călugări basarabeni au fost ucişi, deportaţi, umiliţi.
Îmi spune:
– Recent armenii au trecut în rândul sfinţilor 1.500.000 de persoane, le-au canonizat pe toate odată, ucise în genocidul provocat de Turcia în 1913. Ei au un milion şi jumătate de sfinţi. Câte un sfânt la fiecare locuitor. Cred că biserica noastră ar trebui să procedeze la fel cu cele câteva milioane de români dispărute în malaxorul roşu după 1940. Ar fi un gest de dreptate.
Î.P.S. Calinic e autor de cărţi căutate, citite şi răscitite.
– Cărţile apar în progresie geometrică, iar cititorii –în progresie aritmetică, constată el.
Ce crede despre scris?
– Scrisul e pâinea aruncată pe apă. Nu se ştie unde-şi face loc. Ce pasăre va ciuguli din ea.
Mai are scrisul importanţa sa din alte vremuri, când în ajunul unei cărţi era ctitorit un lăcaş?
– Noi slujim cuvântul. Cuvântul e ca o rugăciune. El nu e profanat, se profanează doar cei care vor să-l profaneze.
Preoţii subordonaţi arhiepiscopiei lui i-au citit cărţile?
– Le-am dăruit preoţilor cărţile mele. L-am întrebat pe un părinte dacă mi-a citit cartea. Şi el mi-a oferit un răspuns: „Eu?! Nu. Dar a citit-o bunica mea, şi tare i-a plăcut”. Şi atunci l-am întrebat: „Şi i-aţi mulţumit?” Nu se pricepuse, dar mi-a promis că o va face.
Despre Eminescu?
– Poezia n-a scris-o el, a scris-o condeiul purtat de Duhul Sfânt.
Ce ar trebui să facă omul modern?
– Să se elibereze de stresuri.
Ajutat de Cel de Sus?
– Primul stresat din Univers a fost Dumnezeu. Prima Lui mare decepţie a fost lucrul mâinilor Sale. Dar să-i fim recunoscători că ne-a mai dăruit o şansă, aceea de a ne detaşa de patima neascultării. El e nespus de îngăduitor cu noi: Edenul ne mai aşteaptă.
Ce le recomandaţi orăşenilor stresaţi, care vă caută în această fundătură de munte?
– Mutaţi-vă la sat!
Ce nu ştim despre Ştefan cel Mare?
– A fost fiul lui Iancu de Hunedoara. Să nu ne mire acest lucru. Copiii din flori erau o modă în acel secol îndepărtat, când domnitorii îşi alegeau dintre ei urmaşi la tron.
Ce sfaturi ne-aţi da, ca să nu greşim?
– Să nu provocăm. Unii provoacă pe gratis. Cei provocaţi, de regulă, au forţă distrugătoare.
Viaţa şi moartea?
– Omul trăieşte cât vrea el, cât doreşte el să trăiască. E o taină pe care încă n-o putem pătrunde.
Îmi spune, între altele: „Vă cunosc biografia. Mă mir că aţi scăpat cu viaţă”. Aici intervine generalul Mircea Chelaru, vicepreşedinte al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni: „A scăpat de unii şi a dat peste alţii”.
Îi are în vedere pe unii indivizi care-şi zic: „unionişti”, cu mult mai feroce decât duşmanii deschişi ai neamului românesc.
Vorbim mult, Î.P.S. ne citeşte din creaţia sa, fragmente din cele patru volume de memorialistică.
Ne despărţim cu sentimentul că ne-am cunoscut dintotdeauna. O lună înjumătăţită se cotileşte pe cer răsfirând norii. Parfumul de frunză crudă se amestecă cu fumul de tămâie şi rugăciunile din incinta mănăstirii – cu cel al izvoarelor din preajmă.
Î.P.S. Calinic îşi ia rămas-bun de la noi şi se retrage în chilia sa, unde-l aşteaptă rugăciunea şi unde va rămâne, faţă în faţă cu Dumnezeu, într-o singurătate a munţilor din afară şi a luminii dinăuntru, cea care poate fi văzută doar cu ochii inimii.
Ferice de cei care au ochi şi la inimă.
Nicolae DABIJA
Patrimoniul cultural
Cetăţi
Cetatea Soroca. Unicul monument de istorie si arta medievala moldoveneasca, ce s-a pastrat integral, asa cum a fost conceput de mesterii zidari.
Cetatea Hotin. Cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte din sirul de cetati, care au stat ca niste pietre de hotar la malul Nistrului.
Cetatea Albă. Cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei, situata la limanul Nistrului. Grecii o numeau Levcopilis, dacii - Vidava, romanii - Alba Iulia, genovezii - Moncastro sau Maurocastro, turcii - Akkerman, rusii Belgorod.
Mănăstiri
Mănăstirea Căpriana. Intr-o zona pitoreasca de codru, la 40 km nord-vest de Chisinau, se gaseşteuna dintre cele mai vechi manastiri din Moldova - Capriana (întemeiată în 1429).
Mănăstirea Hâncu. În 1678, intr-o zona de codru, la izvorul rîului Cogîlnic (cca. 55 km vest de Chişinau), marele stolnic Mihail Hancu infiinţeaza, la rugamintea fiicei sale, o manastire de maici.
Mănăstirea "Sfânta Treime", Saharna. Situată la 110 km nord de Chişinau, pe malul drept al rîului Nistru, mănăstirea "Sfînta Treime" de la Saharna este pe bună dreptate considerată printre cele mai mari centre de pelerinaje religioase din Moldova.
 
Vizitatori: 1388975
sus

© 2015 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.

Tel. +373 22 21 02 12
Fax +373 22 23 82 17
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com

Prima | Ziarul | Patrimoniul cultural | Forul Democrat al Românilor | Contacte | Ultimul număr îl găsiţi aici!
Creat de BRAND.MD