 |
Prima |
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
|
|
Un academician, care e el însuşi o academie
Stai în bibliotecă şi parcă simţi cărţile care te caută.
Scoţi o carte dintre cărţi şi, brusc, ea se deschide de la sine la anumite pagini. Sunt paginile la care ai revenit cel mai des. Ai sentimentul că şi ele te aşteaptă să le reciteşti. E destinul cărţilor care ţi-au dăruit, la rândul lor, destin.
Cărţile lui Eugen Simion se deschid singure în faţa ta, la paginile de care ai nevoie.
Din ele ai învăţat cum să-i citeşti pe primii noştri poeţi, cum să-l descoperi pe Arghezi repovestit de Văcăreşti, cum să pătrunzi în proza lui Eminescu, cum să-i iubeşti pe Stănescu şi Vieru…
Critica literară de după 1989 semăna cu corăbiile ivite din furtună, cărora le-a ieşit din uz azimutul. Şi pentru care nordul sau sudul se aflau în toate cele patru puncte cardinale.
Atunci a fost cea mai mare nevoie de Eugen Simion. Era perioada când sistemul de valori se dărâmase, când însăşi cultura ca instituţie naţională se prăbuşise şi ea, când apăruseră mituri false pe fundalul „demitizătorilor de profesie” şi al „demolatorilor de biserici”.
În acest context, busola pe nume Eugen Simion a avut o misiune: să restabilească ierarhiile valorice reale, să reabiliteze valorile, să le reaşeze la locul lor, să ne îndemne să ne iubim marii scriitori şi să fim ceva mai atenţi cu „autoînscăunaţii” şi cu comentatorii de-a-ndoaselea.
Am putea afirma despre Eugen Simion, ceea ce spusese George Călinescu despre sine, că el nu citeşte autori, ci culturi.
O literatură mare are nevoie de un critic pe măsură care s-o legitimeze.
În concepţia distinsului exeget, o literatură văzută în ansamblu nu are creşteri şi descreşteri, ci pulsaţii. Ca vulcanii, gata să erupă, care abia se nasc, sau – care au modelat scoarţa pământului.
Fiind contemporan cu mai mulţi scriitori de geniu a fost adeseori comparat cu ei.
Am putea spune şi noi despre Eugen Simion că e un Nichita Stănescu al criticii. Sau – un Marin Preda al analizei literare.
Articolele, studiile, eseurile domniei sale, puse unul lângă altul, ar reconstitui o istorie necesară a literaturii române: un portret al epocii literare pe care o trăim.
Exegezele lui Eugen Simion îţi dăruiesc bucuria lecturii.
Cărţile domniei sale de critică literară se citesc ca nişte romane. Studiile – ca nişte nuvele. Acestea sunt construite, migălos, responsabil, precum nişte sanctuare, în care intri nu să te rogi, ci – ca să afli, ca să comunici, ca să descoperi.
Aidoma unui arbore a cărui vârstă se citeşte în inelele imprimate pe trunchi, vârsta savantului de care vorbim se citeşte în cărţile sale.
Ele îl conţin.
Despre un scriitor se poate spune, şi pe bună dreptate: devii – scriind, afli – scriind, înveţi – scriind, eşti – scriind.
Eugen Simion a scris mereu despre cei buni. Ştie că ei, mai ales ei, au nevoie de apărare. Pentru că, din păcate, la români – despre acest lucru academicianul E. Simion a vorbit nu o dată – unui scriitor i se iartă „păcatele” toate, oricât de grave, afară de unul: acela de a avea talent.
Îndemnul criticului adresat acum câteva decenii tinerilor scriitori din ţară de a lua în serios literatura ni l-am asumat şi noi, cei de dincoace de Prut, despre care tânărul critic de atunci nici nu bănuia că existăm şi nici că-l citim.
Să pui foc în orice faci şi atunci ceea ce faci, ca şi oalele arse de la Cucuteni, vor dura. Acesta e îndemnul lui E. Simion pentru tinerii autori din toate secolele şi din toate spaţiile unde se scrie româneşte.
Am învăţat a citi literatura română din cărţile sale. Acestea ne-au ajutat să coborâm în subtextele şi profunzimile ei. Am mai însuşit cum să scriem nişte cărţi care să fie valabile şi peste ani.
Eugen Simion s-a aflat o vreme în fruntea Academiei Române. A Academiei lui Maiorescu, Hasdeu, Blaga. Care a devenit în timp şi Academia lui Eugen Simion. Se spune despre acest cărturar că timp de opt ani de zile cât a „vârfuit-o”, a făcut dintr-o Academie de tip sovietic o Academie europeană. Institutele ei au devenit cunoscute în lume, lucrările savanţilor români – promovate, studiate, apreciate.
Iar academicienii români – nume de referinţă în ştiinţa mondială.
Eugen Simion e cel mai mare critic român în viaţă. O şcoală a demnităţii şi a studiului. O autoritate intelectuală, care poate face orice simpozion, colocviu, congres, la care participă, de „o înaltă ţinută ştiinţifică”. Pentru că Eugen Simion e o instituţie. El însuşi e o academie.
Un cărturar. O statură morală. Un ferment cultural. Un destin de excepţie. Un caracter. O personalitate integră. Un Om cumpănit, ca o cumpănă care scoate ciutura plină din străfunduri sau care coboară către izvoare.
Acesta e Eugen Simion, un cititor profesionist, care îi învaţă şi pe alţii cum să citească, un scriitor, din ale cărui lucrări mulţi condeieri valoroşi au aflat cum să-şi scrie cărţile, un cărturar care adevereşte cu lucrările sale că literatura română este una dintre marile literaturi ale lumii.
Nicolae DABIJA
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
|
|
Cetăţi
|
Cetatea Soroca. Unicul monument de istorie si arta medievala moldoveneasca, ce s-a pastrat integral, asa cum a fost conceput de mesterii zidari. |
|
Cetatea Hotin. Cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte din sirul de cetati, care au stat ca niste pietre de hotar la malul Nistrului. |
|
Cetatea Albă. Cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei, situata la limanul Nistrului. Grecii o numeau Levcopilis, dacii - Vidava, romanii - Alba Iulia, genovezii - Moncastro sau Maurocastro, turcii - Akkerman, rusii Belgorod. |
|
|
Mănăstiri
|
Mănăstirea Căpriana. Intr-o zona pitoreasca de codru, la 40 km nord-vest de Chisinau, se gaseşteuna dintre cele mai vechi manastiri din Moldova - Capriana (întemeiată în 1429). |
|
Mănăstirea Hâncu. În 1678, intr-o zona de codru, la izvorul rîului Cogîlnic (cca. 55 km vest de Chişinau), marele stolnic Mihail Hancu infiinţeaza, la rugamintea fiicei sale, o manastire de maici. |
|
Mănăstirea "Sfânta Treime", Saharna. Situată la 110 km nord de Chişinau, pe malul drept al rîului Nistru, mănăstirea "Sfînta Treime" de la Saharna este pe bună dreptate considerată printre cele mai mari centre de pelerinaje religioase din Moldova. |
|
|
 |
|
 |
|
|
|
|
|
|
Nr. 3 din 17.01.2008 |
|
FDRM EminescuMă uit „la blând Luceafăr...”Şi-l văd pe Eminescu.E „lacul codrilor albastru...”Sau poate-i Eminescu?„Lună, tu, stăpâna mării...”,Îl chemi pe Eminescu?Ce mic e Împăratul,Pe lângă Eminescu!E zbuciumată Tisa?O, nu! E Eminescu!„...Românul plânsu-mi-s-a...?E-n... |
|
|
Grigore Vieru răspunde la chestionarul “L.A.”:
Deschideţi ochii gândului Motto: „Între frânturile unui neam, cultura poate statornici acele legături ce nu se văd şi nu se pot împiedica.”Nicolae IorgaSunt întrebat cu ce sentimente mă despart de anul care a t recut. Cred că 2007 a fost un an blestemat pentru spaţiul dintre Nistru şi Prut. Blestemat prin... |
|
|
Poezii SOARTĂAdrian PĂUNESCU Ce mare erai, prietenule mare,ce mic eram şi mă călcai în picioare,ajută-mă, ajută-mă (strigai tot tu),cu mâna ca un cleşte, cu părul ca o boare,prieten mare, bun cu fiecare, până la-mbrăţişarea zdrobitoare. În satul de câmpie, umed, în care,... |
|
|
Dimensiuni leibniziene în gândirea şi creaţia lui Eminescu
Prezenţa ideilor şi a motivelor leibniziene în manuscrisele eminesciene, fie şi ca reflecţie constructivă, dovedeşte o receptare matură a gândirii filosofice din partea regelui literaturii române.Menţionarea numelui lui Leibniz sau a unor motive leibniziene pune accentul pe latura... |
|
|
Digresiune sentimentală Aurelian Dănilă s-a născut la 26 decembrie 1947, dar diferite acte oficiale şi inerţiile calendarice ale familiei mai indică naşterile lui Aurelian la 1, 9 şi 19 ianuarie 1948. La fiece sfârşit de an prietenii îl întreabă delicat: acum… când?... Se are în vedere: când, pe ce dată... |
|
|
Risipirea întru cultură
Ce reprezintă această carte neobişnuită? La primul nivel – denotativ – e un dialog a doi oameni de cultură în care-şi povestesc „întâmplările predestinate”, viaţa, destinul, „cercul” biografic sau bibliografic, CV-urile, precum zicem azi, în era calculatoarelor, a integrării şi globalizării.Interesându-ne, cum e... |
|
|
O sărbătoare foarte tristă
(Gala Premiilor UNITEM – 2007) Această sărbătoare, ce a luat naştere din iniţiativa criticilor de teatru şi urma să aibă loc anual la 27 decembrie de ziua actorului, era menită să aducă o rază de bucurie într-o petrecere de zile mari pentru oamenii de teatru din R. Moldova.E o manifestare preluată după modelul... |
|
|
Datine şi credinţe de Bobotează Boboteaza este cea mai mare sărbătoare religioasă din câşlegile de iarnă după Crăciun, fiind o veche sărbătoare creştină întru amintirea Botezului lui Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul în râul Iordan, principalul râu al Palestinei. Bobotezei în popor i se mai zice... |
|
|
În căutarea duşmanilor norodului Lucian Blaga spunea că întâiul act de laşitate a occidentalilor faţă de noi, românii, a fost încă la 271, când Aurelian a părăsit Dacia Traiană romanizată, lăsându-ne de izbelişte în faţa puhoaielor de barbari migratori. De atunci mereu am fost trădaţi. Ştefan cel Mare nu o... |
|
|
Româniana – Bartok Compozitorul maghiar Bela Bartok (1881 - 1945) este reprezentant de frunte al pleiadei şcolii componistice a secolului XX. Înnoind lexiconul muzical, Bartok a creat opere pătrunse de o profundă şi inspirată sinceritate, ca punct de plecare al căror a servit valorificarea folclorului, şi în... |
|
|
Între nuvelă şi roman
Am citit cu legitimă curiozitate cartea “Între lună şi soare” a lui Dumitru Mămăligă şi constatăm din capul locului interesul pe care ni-l provoacă o seamă de nuvele cam uşor detaşabile de la acel tot întreg care ar fi cazul să constituie un roman autentic.Chiar ne-au plăcut... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Forul Democrat al Românilor |
|
|
|
|
|
|
