Prima   Contact   Harta  
Prima
  Ziarul
  Patrimoniul cultural
  Forul Democrat al Românilor
  Contacte
  Ultimul număr îl găsiţi aici!
Agenda culturală
vezi mai mult
Chestionar
Cit de des accesati situl nostru?
Vezi arhiva
     

Editorial
AŞchii de cer (XXIII)
1. Ce este Paştele?
Este ziua naşterii întregului neam omenesc.
În această zi Dumnezeu s-a făcut om, s-a răstignit şi a înviat, dăruindu-ne astfel fiecăruia dintre noi şansa fără-de-morţii.

2. Ca să ajungi la mănăstirea Dervent, treci Dunărea în Dobrogea.
De două mii de ani oamenii se roagă în acel loc unde se află curtea mănăstirii şi unde s-a rugat şi Sfântul Andrei, cel care a creştinat Dacia.
Se afirmă că ucenicul lui Iisus, ajungând în acel loc pustiu, a lovit cu toiagul în pământul arid şi imediat din el a ţâşnit un izvor cu a cărui apă Sfântul i-a botezat pe strămoşii noştri.
În 1960 comuniştii au închis mănăstirea şi, atunci când ultimul monah a ieşit pe poartă, izvorul a dispărut în adâncuri parcă nici n-a fost.
Peste 30 de ani, în 1990, nişte călugări au regăsit locul de închisoare. Acestea au mas în clădirea ruinată a bisericii, iar pe la miezul nopţii, când au auzit ceva gâlgâind prin întuneric şi au ieşit să vadă ce se întâmplă, au descoperit că izvorul revenise curgând cu puternicie, ca în clipa când pământul a fost izbit de toiagul apostolului Andrei.
Un călugăr îmi spune: „Înainte de a-ţi potoli setea, ascultă izvorul: acesta ca şi cum se roagă, bucurându-se”.  
A te ruga bucurându-te, iată ce ar trebui să înveţe oamenii de la izvoare.

3. În anul 1995 marele lingvist de renume mondial Eugeniu Coşeriu a fost invitat în satul lui de baştină – Mihăileni din părţile Râşcanilor.
La întâlnirea cu oamenii satului, un mare ştab raional a sosit special ca să-i pună distinsului savant o întrebare:
– Ia să-mi spui mata, tov… (l-a luat gura pe dinainte pe „nacealnic”), domnule Coşeriu, ce suntem noi: moldoveni sau români?
Coşeriu a răspuns în felul următor:
– Suntem moldoveni…
Aici şeful a scăpărat triumfător cu privirea pe deasupra mulţimii adunate – căci tot aşa le vorbise şi el nu o dată locuitorilor raionului – în timp ce mihăileneanul a rostit în continuare:
– … dar toţi moldovenii sunt români.
Oaspetele a înghiţit găluşca, şi atunci a venit rândul profesorilor şi elevilor şcolii din localitate să se uite cu îngăduinţă la rătăcit şi cu recunoştinţă la marele lor consătean care le făcuse dreptate.

4.. Gheorghe Lupaşcu, fostul prefect al judeţului Soroca, avea vederi de stânga, de aceea în 1940 i-a întâmpinat cu pâine şi sare pe sovietici.
Fusese ales de trei ori deputat în Parlamentul României, o dată a fost chiar secretar al legislativului de la Bucureşti, devenise într-o perioadă şi prefect de Soroca.
La anchetă spune:
– Am desfăşurat o muncă de agitaţie orientată împotriva regimului fascist (de la Bucureşti, evident) şi în apărarea regimului comunist (de la Moscova) (vezi „Basarabia necunoscută”, vol. 9, de Iurie Colesnic, pag. 114-173).
Dar anchetatorul, un sergent rus, care nu cunoştea nicio silabă din graiul celor „eliberaţi”, nu se lasă impresionat, îl atenţionează că limba vorbită de el nu e româna, ci „moldoveneasca” („iar limba pe care o vorbiţi e moldoveneasca”), şi-l condamnă la ani grei de Siberie.
Au fost coborâţi din tren şi, păziţi de câini şi soldaţi, au pornit pe jos prin taiga către fluviul Peciora, iar de acolo – spre Cercul Polar de Nord.
În acele sute şi sute de kilometri merşi pe jos, prin păduri neumblate, băltoace de apă şi mlaştini devoratoare, toţi condamnaţii păstrează o tăcere desăvârşită. Nu de aceea că cei osândiţi nu aveau ce-şi spune.
„Vorbitul la drum te oboseşte nespus”, cred condamnaţii. Iar ei aveau nevoie de forţe, care se puteau risipi vorbind. Deţinuţii au mers aproape o lună fără să scoată un cuvânt, ca să facă astfel economie de energia necesară pentru a putea supravieţui.
Este vorba mai degrabă de acea tăcere primordială de care vorbesc profeţii pustiurilor, fundal necesar pentru ca Dumnezeu să-ţi poată auzi gândurile, cele în care – în ele şi nu în cuvinte – omul este cel mai sincer şi – el însuşi cel adevărat.

5. Un fost deportat îmi spune:
– În 1940 sovieticii mi-au confiscat toată averea. Dar cea mai dureroasă a fost confiscarea visurilor.

6. Pentru o broască ajunsă într-un ulcior cerul are dimensiunea gurii vasului şi conţine exact atâtea stele câte încap să se vadă din captivitatea ei.
Prin asociere, pentru un om fără şcoală dimensiunea universului se reduce la doar cât se vede prin „gura ulciorului”.

7. Omul cel mai bogat al planetei, John Rockefeller, ardea de curiozitate să viziteze atelierul din Paris al marelui sculptor Constantin Brâncuşi.
După ce i-a admirat operele de artă, înainte de a pleca, magnatul american a scos, plin de sine, portmoneul burduşit şi l-a întrebat de sculptor:
– Ce pot face pentru dumneata, maestre Brancuşi? (numele franţuzit al marelui sculptor). Artistul a zâmbit şi i-a arătat cu o mână o mătură care stătea într-un colţ al atelierului:
– Ia mătura asta şi mătură-mi atelierul.

8. Sculptorii îşi modelează statuile, ca după aceea să fie ei modelaţi de acestea.
Pe Constantin Brâncuşi ele l-au făcut zeu.
Omul este rezultatul faptelor sale.
Este ceea ce fac faptele lui din el.

9. Cineva îmi povestea că se plimba pe malurile Senei, acolo unde zeci de pictori îşi aşază şevaletele pentru a picta Parisul.
O bătrânică ce abia-şi târa picioarele a ajuns în dreptul unui pictor ambulant şi a început să-i scruteze pânza pe care o picta.
A zăbovit mai multe minute în şir, probabil, şi pentru ca să-şi mai tragă sufletul.
Când pictorul a observat-o, s-a ridicat de pe scaunul lui portativ din pânză şi i l-a oferit bătrânei, care s-a aşezat pe el, urmărind în continuare lucrarea artistului.
O fetiţă care se plimba cu mama ei şi a văzut această scenă şi-a desprins mânuţa din mâna mamei, s-a apropiat de pictorul bărbos şi i-a spus: „Vă mulţumesc, domnule!” („Merci, monsieur!”).
Fetiţa a mulţumit în locul bătrânei. Sau a mai mulţumit o dată pentru gestul făcut de bărbat.
Dar, în acest caz, pentru faptul că bunătatea există.

10. În copilărie am făcut şi eu, ca toţi copiii, şi pozne.
Dar ceea ce mi s-a reţinut pentru toată viaţa este un cuvânt.
De multe ori, tata şi mama nu se ruşinau, pentru un lucru bine făcut, să-mi spună: „Mulţumesc!”
Rosteau acest cuvânt cu căldură, ca o recompensă pentru unele fapte pe care le-am uitat de mult, dar n-am uitat bucuria acelei aprecieri.
Acest cuvânt simplu îl ajută pe un copil să crească cu imaginea de sine că este o persoană demnă de respect, egală cu cei mari, că poate face lucruri demne de un om matur.
Nu uitaţi să le mulţumiţi copiilor voştri când simţiţi că e cazul.
În felul acesta le veţi arăta iubire, respect şi încredere.
„Mulţumesc!”, ce cuvânt apt de minuni!

11. Un actor bun nu minte nici atunci când spune minciuni.

12. Suntem cu toţii actori pe scena vieţii, care seamănă cu o scenă obişnuită luminată de reflectoare puternice, care fac ca spectatorii din sală ce ne urmăresc fiecare gest, ne ascultă fiecare cuvânt, să nu se vadă.
La fel, cu lumina lui Dumnezeu în ochi, nu-L vedem, dar fiecare mişcare, orice frază, orişice gând sunt văzute şi auzite de El, Spectatorul destinelor noastre în desfăşurare.

13. La un ceasornicar a venit un om cu un ac de la un ceas.
Acesta-şi cumpărase un ceas care mergea bine, dar minutarul, acul care indica minutele, se grăbea.
– Rog să-mi reparaţi minutarul, că se grăbeşte mereu, i-a zis acesta ceasornicarului.
– Trebuie să aduceţi ceasul, i-a spus meşterul.
– De ce? Ceasul merge bine. Doar minutarul o ia razna. El trebuie reparat.
– Problema nu e în minutar, ci în ceasornic, încerca meşterul să-i explice omului. Am nevoie de tot ceasul, ca să-i pot înlătura defectul, care nu e al acului, ci al mecanismului ceasului.
La fel, credem şi noi că societatea nu se va trata schimbând doar un om-doi sus, dar – ca şi în întâmplarea cu meşterul de ceasuri – chiar cu un alt ac, ceasul va merge la fel de greşit.
Să depunem efort să schimbăm ceasul – nu acul, societatea – nu oamenii.

14. Într-o biserică, un preot a aşezat un coş cu mere în faţa altarului şi a îndemnat copiii pe care-i invitase la liturghie:
– Fiecare să ia câte un măr, dar numai câte unul, pentru că Dumnezeu e cu ochii pe voi.
Când s-a apropiat de coş, un copil l-a îndemnat pe un altul:
– Ia câte vrei, pentru că Dumnezeu e cu ochii pe mere.

15. Anticariatele sunt pline cu cărţi care nu au fost citite.
Iar eu caut în anticariate cărţi care nu au fost scrise.
Aceste încăperi cu carte veche mi se arată mai degrabă ca nişte orfelinate cu fiice şi fii uitaţi de părinţi sau cu nişte aziluri de bătrâni cărora copiii le-ar fi murit demult.
Nu-mi imaginez o carte pe care aş fi îndrăgit-o şi pe care să o duc într-un anticariat. Ar fi ca o iubită pe care o duci la târgul de sclave, după ce te-ai săturat de ea.

16. Ruda mea, Ioachim Surdu din Filipeni, era internată în spital şi, pentru că nu avea unde se ruga, se închidea în veceu şi îşi făcea rugăciunea. De durere, şi-o făcea bocind. Şi Cel de Sus l-a auzit. Şi a pogorât acolo, între putori, să-l ajute. Şi să-i dovedească încă o dată omului în neputinţi că El e peste tot, că nu există loc în cer şi pe pământ unde să nu fie prezent şi să nu vină atunci când e chemat din inimă.

17. Oamenii care trăiesc ca şi cum nu vor muri niciodată, mor ca şi cum n-au trăit niciodată.

18. Un preot de la Mănăstirea Hurezu din munţi, părintele Teofil, îmi spune că atunci când îl îndeamnă pe câte un frate să facă o lucrare sau alta, invocă următorul argument pentru efortul necesar:
– Dacă nu lucrezi tu, lucrează celălalt.
„Celălalt”, evident, este diavolul, care aşteaptă să cazi pe tânjală, ca să facă el treaba în locul tău şi să o poată substitui cu lucrarea sa.

19. Dacă n-ar exista moartea, m-aş teme să trăiesc.
Nicolae DABIJA
Patrimoniul cultural
Cetăţi
Cetatea Soroca. Unicul monument de istorie si arta medievala moldoveneasca, ce s-a pastrat integral, asa cum a fost conceput de mesterii zidari.
Cetatea Hotin. Cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte din sirul de cetati, care au stat ca niste pietre de hotar la malul Nistrului.
Cetatea Albă. Cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei, situata la limanul Nistrului. Grecii o numeau Levcopilis, dacii - Vidava, romanii - Alba Iulia, genovezii - Moncastro sau Maurocastro, turcii - Akkerman, rusii Belgorod.
Mănăstiri
Mănăstirea Căpriana. Intr-o zona pitoreasca de codru, la 40 km nord-vest de Chisinau, se gaseşteuna dintre cele mai vechi manastiri din Moldova - Capriana (întemeiată în 1429).
Mănăstirea Hâncu. În 1678, intr-o zona de codru, la izvorul rîului Cogîlnic (cca. 55 km vest de Chişinau), marele stolnic Mihail Hancu infiinţeaza, la rugamintea fiicei sale, o manastire de maici.
Mănăstirea "Sfânta Treime", Saharna. Situată la 110 km nord de Chişinau, pe malul drept al rîului Nistru, mănăstirea "Sfînta Treime" de la Saharna este pe bună dreptate considerată printre cele mai mari centre de pelerinaje religioase din Moldova.
 
Vizitatori: 1367699
sus

© 2015 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.

Tel. +373 22 21 02 12
Fax +373 22 23 82 17
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com

Prima | Ziarul | Patrimoniul cultural | Forul Democrat al Românilor | Contacte | Ultimul număr îl găsiţi aici!
Creat de BRAND.MD