Prima   Contact   Harta  
Prima
  Ziarul
  Patrimoniul cultural
  Forul Democrat al Românilor
  Contacte
  Ultimul număr îl găsiţi aici!
Agenda culturală
vezi mai mult
Chestionar
Cit de des accesati situl nostru?
Vezi arhiva
     

Editorial
Constantin Brâncoveanu
   
S-au împlinit 300 de ani de la martirajul Sfântului Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (între 1688 şi 1714), şi al celor patru feciori ai săi.
Ei au devenit sfinţi pentru că şi-au iubit Ţara, Limba şi Credinţa.
La 24 martie 1714 la Bucureşti a venit de la Istanbul Mustafa aga, trimisul sultanului, care, după ce l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat ca pe un frate, i-a pus basmaua neagră pe umeri.
Acest gest însemna mazilirea domnitorului.
Împreună cu Doamna, cu ginerele Ienache şi cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Mateiaş, au fost ridicaţi de oaste turcească din palatul domnesc în chiar Vinerea Paştelui şi duşi la Constantinopol, unde au fost întemniţaţi  în vestita şi groaznica închisoare Şapte Turnuri (Edicule).
Sultanul i-a spus lui Brâncoveanu:
– Dacă te laşi, tu şi copiii tăi, de credinţa voastră şi treci la islam, te iert şi-ţi întorc domnia Ţării Româneşti sau ţi-o dau pe cea a Moldovei.
Răspunsul lui Constantin-Vodă a fost:
– Nu! Nici eu, nici copiii mei nu ne vom trăda niciodată credinţa moşilor şi strămoşilor noştri.
– Atunci vei muri!, i-a zis mânios sultanul.
În ziua de 15 august (Sfânta Maria Mare, cea mai importantă sărbătoare de vară a creştinilor) 1714 Constantin Brâncoveanu împreună cu cei 4 fii ai săi şi cu ginerele Ienache au fost scoşi din temniţă şi duşi, cu lanţuri la mâini şi la picioare, prin tot Istanbulul către locul de osândă de pe malul Bosforului.
Acolo îi aştepta sultanul Ahmed al III-lea şi călăul său.
Mai-marele Imperiului Otoman îi invitase să asiste la caznă pe toţi ambasadorii ţărilor creştine acreditaţi la Constantinopolul turcit.
– Vă poftesc să vedeţi cât valorează credinţa voastră. Acestui valah îi voi propune viaţa în schimbul credinţei sale. Când va săruta Coranul, îi voi scoate lanţurile şi-l voi face bei (adică domnitor – n.n.), cum a fost.
Iar vizirilor săi le-a spus:
– Dacă îl îngenunchem pe acest ghiaur, care a ctitorit zeci de biserici creştine şi-n ţara lui, şi la Fanarul din Istanbul, şi la Muntele Athos, şi în Ierusalim, şi-n alte părţi, şi-l voi face să se închine lui Allah, vom dovedi că Mahomed e mai puternic decât Iisus, şi acest lucru ne va servi argument pentru ca să-i trecem delaolaltă pe valahi şi pe moldoveni la islam, aşa cum am procedat cu albanezii, care au fost şi ei creştini, cu sârbii bosniaci sau cu megleno-românii din Grecia, fraţi cu valahii, care se închină, după ce i-am convins cu sabia, marelui Allah…
Împăratul turc era sigur că între timp fostul domnitor al Ţării Româneşti, fiind cu gândul la imensele lui averi necheltuite, se răzgândise.
Când domnitorul a urcat pe podeţul eşafodului, călăul l-a anunţat:
– Măria Sa Sultanul, în nemărginita lui mărinimie, îţi dăruieşte viaţa dacă te dezici, de faţă cu solii ţărilor din Apus, de credinţa ta…
– Fără credinţa în Cel de Sus, viaţa mea nu înseamnă nimic…, i-a răspuns Brâncoveanu.
– Atunci îţi voi tăia capul, i-a spus călăul.
– Aşa să fie.
Sultanul, aflând de răspunsul lui Brâncoveanu, a prins să clocotească de furie:
– Poruncesc să li se ia căpăţânile acestor încăpăţânaţi!
Primul care a fost adus lângă buturuga călăului a fost ginerele domnitorului, Ienache Văcărescu.
Gâdele i-a spus:
– Dacă te laşi de credinţa ta şi treci la credinţa în Allah cel atotputernic, sultanul îţi dăruie toate averile socrului tău.
– Ce să fac cu ele, dacă îmi pierd sufletul?, a răspuns Ienache.
După ce acestui bărbat vrednic i-a zburat capul de pe umeri, au fost aduşi în faţa călăului, rând pe rând, copiii domnitorului.
Primul dintre ei a urcat pe eşafod Constantin, băiatul mai mare.
– Te laşi de credinţa voastră creştinească pentru credinţa noastră păgânească?, spune balada că l-ar fi întrebat călăul, care a mai adăugat:
– Dacă renunţi la Hristos, sultanul îţi dăruieşte tronul Ţării Româneşti.
– Vreau să mor ce-am fost: creştin, a spus Constantin.
Următorul a fost adus sub secure Ştefan, fiul lui cuminte ca o fată mare.
– Dacă te laşi de legea voastră creştinească şi treci în legea turcească, Măria Sa sultanul îţi dăruieşte tronul Moldovei. Vei fi pentru moldoveni un al doilea Ştefan…
– Un Ştefan păgân?, atât a întrebat acest fiu de Brâncoveanu.
Celuilalt fecior al lui Constantin-Vodă, Radu, i s-a promis:
– Dacă-ţi rupi crucea de la gât şi o calci în picioare, Măria Sa Ahmed al III-lea, îţi dă domnia Valahiei şi a Moldovei împreună.
– Nu! Aleg să mor creştin, a răspuns Radu.
– Te laşi de credinţa ta? Nu vezi că ea îţi omoară copiii?, era întrebat de fiecare dată voievodul, care asista mut de durere la decapitarea copiilor săi.
– Nu mă las!, rostea bocind Brâncoveanu.
Apoi pe eşafod a fost urcat Mateiaş, fiul cel mai mic, care nu împlinise nici 10 ani.
Mezinul îi era cel mai drag dintre toţi copiii, mai drag ca lumina ochilor.
− Te laşi de legea voastră creştinească pentru legea noastră turcească?, a fost întrebat şi Mateiaş.
Şi atunci Matei s-a întors cu faţa către bătrânul său tată şi i-a vorbit:
– Tată, poate mai bine să mă turcesc, căci vreau să trăiesc…
Constantin Brâncoveanu l-a mângâiat pe creştet, s-a uitat lung în ochii jucând în lacrimi cu ochii lui dârji şi i-a spus:
– Nu te teme, Mateiaş, băiatul tatei. Fii mândru că poţi să mori pentru Neam şi Credinţă.
Şi copilul cu capul sus şi cu paşi siguri s-a îndreptat spre călău, aşezându-şi chiar el capul pe trunchi.
Apoi şi Constantin Brâncoveanu şi-a culcat creştetul încărunţit într-o jumătate de oră pe buturuga năclăită de sângele copiilor săi dragi.
– Loveşte!, i-a strigat el sultanului care stătea plin de sine pe un jilţ din faţa eşafodului, de parcă acesta ţinea securea în mână şi nu călăul său.
– Mor creştin!, acestea au fost ultimele lui cuvinte.
Capetele acestor martiri au fost purtate în suliţe de către ieniceri până la lăsarea întunericului, îngrozind oraşul, iar trupurile ciopârţite le-au fost aruncate în mare.
În 1992 Biserica Ortodoxă Română l-a trecut pe Constantin Brâncoveanu, pe cei 4 fii ai săi şi pe logofătul Ienache în rândul sfinţilor.
Ei sunt un exemplu de sacrificiu pentru Neam şi Credinţă, o lecţie de dăruire creştinească, o faptă demnă de baladele ce au avut şi au a străbate veacurile:
…Dară Vodă Constantin,
Domn român şi domn creştin,
El din gură aşa grăia:
– Nu mă las de legea mea,
Nu mă dau în legea ta
Până capul sus mi-o sta…
Nicolae DABIJA
Patrimoniul cultural
Cetăţi
Cetatea Soroca. Unicul monument de istorie si arta medievala moldoveneasca, ce s-a pastrat integral, asa cum a fost conceput de mesterii zidari.
Cetatea Hotin. Cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte din sirul de cetati, care au stat ca niste pietre de hotar la malul Nistrului.
Cetatea Albă. Cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei, situata la limanul Nistrului. Grecii o numeau Levcopilis, dacii - Vidava, romanii - Alba Iulia, genovezii - Moncastro sau Maurocastro, turcii - Akkerman, rusii Belgorod.
Mănăstiri
Mănăstirea Căpriana. Intr-o zona pitoreasca de codru, la 40 km nord-vest de Chisinau, se gaseşteuna dintre cele mai vechi manastiri din Moldova - Capriana (întemeiată în 1429).
Mănăstirea Hâncu. În 1678, intr-o zona de codru, la izvorul rîului Cogîlnic (cca. 55 km vest de Chişinau), marele stolnic Mihail Hancu infiinţeaza, la rugamintea fiicei sale, o manastire de maici.
Mănăstirea "Sfânta Treime", Saharna. Situată la 110 km nord de Chişinau, pe malul drept al rîului Nistru, mănăstirea "Sfînta Treime" de la Saharna este pe bună dreptate considerată printre cele mai mari centre de pelerinaje religioase din Moldova.
 
Vizitatori: 1277740
sus

© 2014 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.

Tel. +373 22 21 02 12
Fax +373 22 23 82 17
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com

Prima | Ziarul | Patrimoniul cultural | Forul Democrat al Românilor | Contacte | Ultimul număr îl găsiţi aici!
Creat de BRAND.MD