Prima   Contact   Harta  
Prima
  Ziarul
  Patrimoniul cultural
  Forul Democrat al Românilor
  Contacte
  Ultimul număr îl găsiţi aici!
Agenda culturală
vezi mai mult
Chestionar
Cit de des accesati situl nostru?
Vezi arhiva
     

Editorial
     
JURNALE CONTRAFĂCUTE
    
Alaltăieri am luat prânzul cu un coleg scriitor. Seara târziu acesta îmi telefonează:
– Spune-mi, te rog, la ce oră ne-am aşezat azi la masă?
– La 14.00, îi răspund contrariat.
– Nu la 14 şi 05? doreşte dânsul să precizeze.
– Tot ce e posibil, prind eu să ezit. 
– Dar ce-am consumat la felul întâi: supă cu potroace sau ciorbă cu potroace?
– Ciorbă, îi zic. Şi întreb: 
– Dar pentru ce ai avea nevoie de aceste amănunte?
– Cum de ce? Eu, dragă, de mai mulţi ani ţin un jurnal. Şi trebuie să fiu cât se poate de precis. Nu vreau să mint posteritatea. Ea trebuie să ştie exact ce-am mâncat noi azi la felul întâi. N-o putem induce în eroare, mă anunţă el grav. 
Rămân derutat. Confratele mă mai întreabă: 
– Apropo, eu am consumat două votci mici. Tu cât ai băut?
– Nu mai ţin minte. 
– Exact aşa voi scrie (aud cum notează la capătul celălalt al firului, parcă ar dicta:) „…a băut până la neţinere de minte…”. Bagă de seamă, tu ai spus. Te-aş sfătui să fii mai atent cu viitorimea…
– Stai! Ce faci, dragă?, îi zic. Ai milă. Nu mă pune în jurnalul tău ca beţiv, că nu-s.
– Bine, te iert de data asta. Doar suntem amici, ce naiba! Voi scrie că am băut apă minerală. 
Nu ştiam că fârtatul ţine un jurnal. 
– De câţi ani îl scrii? mă interesez.
– De când eram elev.
– Câte pagini are?
– Am ajuns la vreo patru mii.
Acum îmi dau seama de ce opera colegului literat e subţirică de tot: întreaga lui energie scriitoricească se duce în altă parte. 
– Când îl publici? vreau să aflu.
– Aştept să mai moară vreo doi-trei din cei vizaţi, urmează să-i mai pun la punct pe alţi câţiva, şi după aceea. Dar nu mă grăbesc, am toată posteritatea în faţă. Eu de fapt stau în el de vorbă cu ea. Şi-i povestesc care şi cât valorează. Dar îi vorbesc şi de timpul nostru cu gust de… 
– …potroace?
– Nu, mă corectează el: de veşnicie…
Iată însă că unii dintre condeierii noştri îşi publică jurnalele lor pline cu… potroace.
Sunt pline librăriile cu ele.
De regulă, scriitorii buni scriu jurnale în momente de mari încercări, pentru istorie, neam sau propria biografie. În rest, când nu au ce să spună decât ceea ce fac zi de zi („Am fost azi…”, „…am mâncat seara…”, „m-am întâlnit la amiază…”), autorii de jurnale motivează, de regulă, de ce au ratat ca scriitori, de ce nu şi-au scris operele sau de ce acestea sunt altfel (mediocre, proaste, inexistente) decât şi le-au dorit (geniale, formidabile, unice).
A ţine un jurnal pentru unii înseamnă a-şi reinventa viaţa. Una dorită sau în care toate ratările, greşelile au îndreptăţiri, justificări, scuze. Unele sunt de-a dreptul hilare, care, aplicate la marea literatură, ar suna cam astfel: „Săptămâna aceasta m-au durut insuportabil dinţii, de aceea nu am mai scris „Hamlet”, sau: „Am sughiţat azi toată ziua (sau tot anul – n.n.) şi nu am mai compus „Divina comedie”. Şi tot aşa. Am răsfoit deunăzi câteva „jurnale” din acestea, în care autorii „creează” minţind fără să roşească.
Deşi de multe ori sinceritatea dusă până la prostie convinge. Mai ales de faptul că jurnalele nu trebuie scrise decât atunci când ai a spune ceva. În rest, materia lor trebuie să se încorporeze în literatura pe care o alcătuieşti, unde, spre exemplu, nu poţi face distincţie între viaţa ta şi cea a eroilor cărţilor tale. Jurnalul e ca un raport în faţa lui Dumnezeu, în care minciuna devine un păcat mult mai mare decât greşelile sau gafele, omeneşti cele mai multe, din viaţa de fiecare zi. Şi atunci ce rost are să-ţi lustruieşti viaţa, ca şi cum n-ar fi a ta, ci a unui personaj literar care ai devenit scriindu-ţi jurnalul?...
Nicolae DABIJA
Patrimoniul cultural
Cetăţi
Cetatea Soroca. Unicul monument de istorie si arta medievala moldoveneasca, ce s-a pastrat integral, asa cum a fost conceput de mesterii zidari.
Cetatea Hotin. Cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte din sirul de cetati, care au stat ca niste pietre de hotar la malul Nistrului.
Cetatea Albă. Cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei, situata la limanul Nistrului. Grecii o numeau Levcopilis, dacii - Vidava, romanii - Alba Iulia, genovezii - Moncastro sau Maurocastro, turcii - Akkerman, rusii Belgorod.
Mănăstiri
Mănăstirea Căpriana. Intr-o zona pitoreasca de codru, la 40 km nord-vest de Chisinau, se gaseşteuna dintre cele mai vechi manastiri din Moldova - Capriana (întemeiată în 1429).
Mănăstirea Hâncu. În 1678, intr-o zona de codru, la izvorul rîului Cogîlnic (cca. 55 km vest de Chişinau), marele stolnic Mihail Hancu infiinţeaza, la rugamintea fiicei sale, o manastire de maici.
Mănăstirea "Sfânta Treime", Saharna. Situată la 110 km nord de Chişinau, pe malul drept al rîului Nistru, mănăstirea "Sfînta Treime" de la Saharna este pe bună dreptate considerată printre cele mai mari centre de pelerinaje religioase din Moldova.
 
Vizitatori: 1767847
sus

© 2017 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.

Tel. +373 22 21 02 12
Fax +373 22 23 82 17
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com

Prima | Ziarul | Patrimoniul cultural | Forul Democrat al Românilor | Contacte | Ultimul număr îl găsiţi aici!
Creat de BRAND.MD